Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a anuntat, marti, ca institutia pe care o conduce a reusit sa contracteze 5,3 din cele aproximativ 5,6 miliarde de euro aflate la dispozitia Romaniei prin Programul Operational Sectorial (POS) Mediu, insa „din pacate” doar 110 milioane au fost absorbite.
Ministrul a participat, marti, la un eveniment organizat de POS Mediu intitulat „Investitii verzi in infrastructura de mediu a Romaniei”. Cu aceasta ocazie, Borbely a calificat POS Mediu ca fiind, de fapt, „o investitie verde”.
„Acesta rezolva problemele privind apa, CET-urile, biodiversitatea si protejarea naturii. Este vorba de proiecte in valoare de 5,6 miliarde de euro. Pana in acest moment avem contractati 5,3 miliarde de euro, dar numai aproximativ 110 milioane sunt bani absorbiti. Acest lucru este foarte trist, mai ales pentru ca responsabilitatea este a autoritatilor locale, dar speram ca in a doua jumatate a anului 2011 sa putem dinamiza absorbtia fondurilor”, a spus ministrul, citat intr-un comunicat de marti al institutiei.
Presedintele Traian Basescu aprecia, recent, intr-un interviu pentru Radio Romania Actualitati, ca ministerele Dezvoltarii si Muncii sunt „campioane” in ceea ce priveste ritmul de accesare a fondurilor UE, seful statului declarandu-se insa dezamagit, la acelasi capitol, de Ministerul Mediului.
„Sunt dezamagit de cum merge Ministerul Mediului cu absorbtia de fonduri. Era un minister bine cotat”, a spus atunci presedintele.