Moartea caprioarelor

Animalele salbatice nu-si mai gasesc locul nici in padure, nici la zoo

Caprioarele sunt expuse accidentelor, braconajului sau grijii exagerate din partea oamenilor. Luate din mediul lor, uneori isi pierd controlul si devin periculoase

Un pui de caprioara a fost gasit cu sase luni in urma in padurea Lacu Sarat din judetul Braila si apoi a fost tinut in gospodaria unei localnice, informeaza publicatia locala, „Obiectiv Vocea Brailei”.

Convinsa ca ii face un bine, femeia care l-a gasit l-a luat si l-a crescut in curtea sa alaturi de celelalte animale pe care le are. Cu timpul insa puiul de caprioara, botezat Floricel, a inceput sa se transforme intr-un cerb adevarat, iar cea care l-a adoptat si-a dat seama ca ii va fi destul de greu sa-l mai tina in batatura, deoarece devenise periculos.

De curand, capriorul a fost dus la Asociatia Judeteana a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AJVPS) Braila. Aici a fost primit, dar de cateva saptamani puiul de caprioara sta intr-un tarc improvizat in crescatoria de fazani care se afla in administrarea AJVPS.

Gradina Zoologica unde deja sunt prea multi capriori nu a reusit sa-i gaseasca un loc si lui Floricel, iar singura solutie se pare ca ar fi reintroducerea lui in mediul sau natural.

Condamnat la moarte de atingerea omului

Insa, in momentul in care capriorul va ajunge din nou in padure, risca sa fie ucis chiar de semenii sai, deoarece, spun vanatorii, va fi lesne confundat de catre acestia cu un dusman. Blana sa poarta deja alte mirosuri decat cele naturale.
„Mirosul de om se imprima in blana puiului de caprioara si nici macar mama lui nu il va mai recunoaste, confundandu-l cu un dusman”, sustine Laurentiu Radu, directorul AJVPS Braila, citat de „Obiectiv Vocea Brailei”.

Tot Laurentiu Radu declara ca puii de caprioara rataciti nu sunt neaparat abandonati, deoarece caprioara ii supravegheaza de la distanta. Astfel, persoanele care ies la iarba verde si isi intind gratarele sunt rugate sa lase in pace animalele salbatice si sa nu intervina in niciun fel asupra lor.

Tainuirea animalelor captive, amendata

Interventia omului in mediul natural al oricarei vietuitoare este, de cele mai multe ori, neindicata, dovada stand numarul destul de mare de animale salbatice care ies din padure, din cauza zgomotului si a focurilor aprinse pentru mititei si fripturi.

In ultima luna, in judetul Braila au fost semnalate patru cazuri de caprioare care au iesit speriate in sosea si au fost lovite de masini. In judetul Mures, un pui de caprioara a fugit din padure si a fost salvat de un localnic din coltii unor caini ciobanesti. De data asta un caz fericit, deoarece i s-a gasit deja un adapost la Gradina Zoologica.

Tinerea in captivitate a animalelor salbatice fara sa fie anuntate organele abilitate este considerata infractiune, iar persoanele in cauza sunt pasibile de amenda penala cuprinsa intre 5.000 si 15.000 lei.

Pot trai si 16 ani

Caprioara este cea mai mica specie de capre salbatice originare din Europa.

Acest animal salbatic traieste pe arii extinse in zonele temperate ale Europei si ale Asiei. Se adapteaza foarte usor, prefera zonele impadurite, cu multa vegetatie.

In Romania, caprioarele traiesc mai mult la ses, dar si in padurile subcarpatice.

Speranta medie de viata a acestei specii este de aproximativ opt ani, dar unele exemplare pot ajunge pana la16 ani.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *