MOL si Petrom se implica in proiecte de mediu in judetul Bacau

    Dupa ce Petrom a lansat programul „Parcurile Viitorului”, unul dintre proiecte fiind deja pus in aplicare si la Moinesti, MOL, in parteneriat cu Fundatia pentru Parteneriat, lanseaza editia 2008 a programului „Spatii verzi”, care urmareste implicarea comunitatilor in proiecte de infiintare, amenajare si reabilitare de spatii verzi publice. Programul este destinat organizatiilor neguvernamentale din Romania in parteneriat cu scoli sau institutii publice din 57 de localitati, intre care Bacau si Onesti, unde MOL are statii de benzina.

    Oferta de finantare a fost lansata pe 11 octombrie si se pot solicita fonduri pentru infiintarea si reabilitarea parcurilor publice, terenurilor de joaca si parcurilor scolilor, pe baza principiilor mediu-protective, in scopul utilizarii comunitare. Suma disponibila pentru anul 2008 este echivalentul in lei a 50.000 de euro, iar suma maxima care poate fi ceruta este de 7.500 de lei pe proiect. Data limita de depunere a cererilor de finantare este 11 decembrie 2007, ora 16,00. Proiectele, impreuna cu anexele, se vor expedia recomandat, cu confirmare de primire, prioripost, prin curier sau pot fi depuse personal la adresa Fundatia pentru Parteneriat, Str. Arsenalului nr.13, 530120 Miercurea-Ciuc, judetul Harghita.
    Ziua voluntarului”, la Moinesti

    La rindul ei, Petrom organizeaza, astazi, 16 octombrie, de la ora 12,00, la Moinesti, „Ziua Voluntarilor”, chiar in „Parcul Viitorului”. Acolo, voluntari recrutati atit din compania Petrom, din comunitatea locala, din rindul autoritatilor locale etc., vor participa la constructia parcului. De curind, Petrom a fost distins cu premiul Top Corporate Awards pe anul 2006 pentru cea mai mare investitie in proiecte sociale. La aceeasi categorie, Petrom a fost urmata de companiile Vodafone si Holcim.

    Sursa: Ziarul de Bacau

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *