O mai buna implementare a legislatiei va reduce costurile si va imbunatati mediul

O mai buna implementare a legislatiei va reduce costurile si va imbunatati mediul

Se considera ca neimplementarea legislatiei privind mediul implica, pentru economia UE, costuri de sanatate si costuri directe pentru mediu de aproximativ 50 de miliarde EUR pe an. In efortul de a reduce aceasta cifra si de a obtine rezultate mai bune in materie de protectie a mediului pentru oameni si intreprinderi, Comisia a publicat astazi o comunicare cu privire la o mai buna implementare a legislatiei UE in domeniul mediului.

Comisarul pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Dreptul UE nu este o inventie a Bruxelles-ului; el a fost adoptat in mod democratic de toate statele membre si de Parlament, in interesul cetatenilor. Protectia mediului este asigurata prin aproximativ 200 de acte legislative bine stabilite, dar care, prea adesea, nu sunt corect aplicate. Acest lucru, pe langa faptul ca aduce prejudicii mediului, dauneaza sanatatii oamenilor, conduce la incertitudine pentru industrie si submineaza piata unica. In aceasta perioada de criza, nu ne putem permite astfel de costuri.”

Comunicarea de astazi subliniaza efectele pozitive ale legislatiei privind mediul, demonstrand ca prevenirea daunelor ecologice poate costa mult mai putin decat remedierea lor pe termen lung. Legislatia in domeniul mediului poate aduce beneficii industriei: de exemplu, implementarea integrala a legislatiei UE privind deseurile ar genera 400 000 de locuri de munca suplimentare, implicand costuri nete cu 72 de miliarde de euro mai reduse decat cele pe care le-ar presupune scenariul alternativ de neimplementare.

Scopul comunicarii este de a intensifica dialogul cu guvernele si cu toate celelalte parti interesate in legatura cu modul in care putem conlucra mai bine pentru a imbunatati implementarea legislatiei UE prin ameliorarea colectarii si a schimbului de cunostinte si printr-o mai mare responsabilizare a tuturor cu privire la obiectivele de mediu. Mai exact, comunicarea va evidentia masuri care sa ajute statele membre sa abordeze colectarea si diseminarea de cunostinte intr-un mod pe deplin sistematic, inclusiv modalitati de incurajare a cresterii gradului de reactie la problemele de mediu.

Implementarea si aplicarea legislatiei UE in domeniul mediului reprezinta o sarcina comuna a autoritatilor nationale, regionale si locale. Implementarea deficitara este adesea exacerbata de lipsa unor informatii precise cu privire la aspectele de mediu. Eforturile de monitorizare sunt inegale in Europa, informatiile generate pot fi fragmentare sau chiar depasite, iar pe internet nu sunt disponibile suficiente informatii utile. Daca informatiile disponibile la nivel national, regional si local ar fi mai de calitate si mai accesibile, principalele probleme de mediu ar putea fi identificate mai din timp, ceea ce ar reduce costurile pe termen mai lung.

O buna implementare presupune o reactie eficace la problemele actuale sau potentiale legate de mediu. Printre imbunatatirile propuse se numara ameliorarea inspectiilor si a supravegherii, criterii privind modul in care statele membre ar trebui sa trateze plangerile inaintate de cetateni, imbunatatirea accesului la justitie in probleme de mediu, precum si sprijinirea retelelor europene ale profesionistilor din domeniul mediului. In caz de probleme, autoritatile responsabile cu implementarea normelor ar trebui sa se angajeze in mod mai clar sa ia masuri de imbunatatire in termene concrete si utilizand criterii de performanta care sa poata fi evaluate in mod public.

Etapele urmatoare
Comunicarea va fi adresata Parlamentului European, statelor membre, cetatenilor lor si tuturor actorilor implicati in implementarea si aplicarea legislatiei. Rezultatele discutiilor dintre cele trei institutii ale UE vor sta la baza celui de‑al 7-lea program de actiune pentru mediu.

Context
Statele membre sunt cele care trebuie sa asigure transpunerea legislatiei UE in domeniul mediului la nivel national. Rolul Comisiei este de a verifica daca angajamentele asumate de statele membre sunt respectate si de a lua masuri in caz contrar.

Implementarea are mai multe dimensiuni. Statele membre trebuie sa adopte legi nationale care sa puna in aplicare, in mod detaliat, actele legislative convenite la nivelul UE si sa-si organizeze administratiile astfel incat sa asigure respectarea in practica a acestor legi. Trebuie realizate investitiile necesare, de exemplu pentru tratarea adecvata a deseurilor. De asemenea, trebuie prevazute modalitati de reactie in caz de neindeplinire a sarcinilor sau de alte probleme, cum ar fi eliminarea ilegala a deseurilor sau vanarea ilegala a speciilor protejate.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,101FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente