O romanca din SUA a transformat protejarea mediului intr-un job

Dupa ce a pornit de la zero in Statele Unite ale Americii, Ruxandra Giura vede cea mai mare realizare a sa cariera de succes. Isi aminteste cu drag de orasul copilariei, Bucuresti, de prietenii din liceu si pe cei din facultate, de stradutele pe care se plimba impreuna cu acestia si, desigur, de familia ramasa in Romania. In prezent lucreaza ca Manager de resurse online la The Wildlife Society, o asociatie non-profit care se ocupa cu promovarea conservarii mediului prin educatie si stiinta.o romanca

Este membra a Online News Association (Asociatia de Stiri Online), a DC Web Women (Asociatia Internautelor din Washington DC), si a Nonprofit Technology Network (Reteaua Tehnologica Non-profit). A fost bursiera la American University (AU), primind bursa Hall of Nations, din partea Facultatii de Comunicare, din cadrul AU.

Interviu realizat de echipa proiectului Voci pentru Romania, in colaborare cu evz.ro.

Proiectele eco sunt tot mai frecvente in ultima vreme. Iar The Wildlife Society este renumita la nivel international in acest domeniu. Ce ne poti spune despre aceasta?
Ruxandra Giura: Eu lucrez la The Wildlife Society ca Program Manager pentru resurse online. Este o asociatie profesionala internationala, fondata in 1937, non-profit care se ocupa cu avansarea conservarii mediului prin educatie si stiinta. Organizatia ofera profesionistilor din domeniul conservarii si managementului faunei (de la biologi, la manageri de rezervatii naturale, de la cercetatori la reprezentanti ai guvernului federal si al triburilor native) tot felul de resurse pentru a le imbunatati viata profesionala.

Publicam jurnale, reviste, manuale, organizam conferinte, avem un departament care se ocupa de legislatie (lobby), gasim mentori pentru tinerii profesionisti, oferim burse pentru pregatire profesionala si multe altele. Eu ma ocup de partea de resurse online (site-uri, campanii de marketing online, servicii, publicatii online etc.)

Cum ai ajuns in acest proiect?
Total intamplator. Am vazut un anunt pentru producator de podcasturi si vodcasturi si mi s-a parut interesant pentru ca la momentul respectiv faceam cercetare mass media si aveam diverse contracte de web development si voiam sa fac ceva mai interesant care sa fie mai aproape de jurnalism, pentru ca imi lipseau anumite lucruri din viata de reporter pe care o avusesem inainte.

Am primit job-ul imediat si am inceput part-time, dar in momentul respectiv organizatia erea intr-o perioada de tranzitie si aveau nevoie de cineva sa refaca intreg site-ul si sa ajute cu o parte din productia uneia dintre reviste. Asa ca am devenit web content developer, dupa care webmaster. Dupa cativa ani, organizatia a crescut asa ca mi s-au inmultit atributiile.

In ce alte proiecte si organizatii ai mai fost implicata pana acum?
Am fost practicant, reporter, preparator universitar, web developer, coder, grafician pentru stiri, webmaster. Am lucrat cu diverse institutii printre care, Scripps Howard Foundation Wire, Washingtonpost.com, Pew Research Center/The Project for Excellence in Journalism, American University, International Center for Journalists si altele.

Care ar fi principalele diferente dintre mediul de lucru din SUA si ceea ce avem in Romania?
Nu am lucrat niciodata full-time in Romania, pentru ca eu am plecat inca din facultate. Am avut diverse colaborari si am foarte multi prieteni in Romania cu care mai discut despre diferentele dintre viata profesionala de aici si de acolo. Totul este relativ. Mie imi place sa lucrez pentru organizatii non-profit desi se castiga mai putin decat intr-o corporatie.

Exista niste beneficii – mai mult concediu, o atmosfera mai lejera (poti sa vii in blugi la serviciu, poti sa-ti aduci cainele uneori), mai multa libertate sa inovezi si sa testezi unele lucruri (uneori chiar de nevoie pentru ca trebuie sa fii creativ cu un buget limitat), plus ca oamenii sunt mai apropiati.

Exista si un alt sentiment de comunitate, atat a celor interesati de „cauza” pe care o serveste sau o promoveaza ong-ul respectiv, cat si o comunitate foarte activa a celor care lucreaza in tehnologie si non-profit. In SUA, relatiile profesionale sunt foarte importante, dupa cum se spune „network or no work.” Diferenta majora intre relatiile de aici si ideea de relatii din Romania ( in sensul de „pile”) este ca prin recomandarea unei persoane din „reteaua” ta devii garantul acelei persoane, asa ca daca persoana recomandata o da in bara, atunci si tu esti penalizat prin faptul ca iti pierzi crediblitatea si contactul respectiv.

Unele companii recompenseaza cu sume substantiale pe cei care au recomandat anumite persoane care, dupa angajare, au adus beneficii companiei. Evident ca inceputul este cel mai greu, pana iti creezi primele contacte si ai primii „garanti”. In general performanta este rasplatita si incompetenta este pedepsita, dar fiecare organizatie are propriul timp de raspuns – uneori lucrurile se misca mai repede, alteori mai incet.

Daca ar fi sa numesti o reusita a ta de pana acum, care ar fi aceea?
Faptul ca am pornit de la zero intr-o tara unde nu cunosteam pe nimeni si ca mi-am am terminat studiile si fac ceva care imi place si imi si asigura o viata decenta, ma face sa ma simt foarte norocoasa. Pentru mine este o realizare, desi este doar un inceput.

Ai plecat de ceva timp din tara. Ce amintiri te leaga de locurile natale?
M-am nascut si am crescut in Bucuresti, si, desi foarte multe s-au schimbat in cartierul meu de cand am plecat, ma intorc intotdeauna cu placere acasa. Stiu ca foarte multi se plang de Bucuresti, de trafic, de zgomot, de praf etc, dar pentru mine va fi mereu orasul in care am crescut, unde traiesc parintii mei si restul familiei si prietenii din liceu si facultate cu care inca tin legatura.

Ca orice oras mare are problemele lui, dar si farmecul lui, Cismigiul, Laptaria- primul bar in care am fost cu prietenii din liceu, stradutele de langa Foisor pe care mergeam cu prietenii si puneam tara la cale, BCU unde mi-am petrecut suficiente zile din facultate citind tot felul de carti, terasele din Bucurestiul vechi, Teatrul de Comedie si multe altele. Am o gramada de prieteni straini care abia asteapta sa vina in Romania in vacanta cu mine, dar e destul de dificil sa faci totul intr-un timp relativ scurt. Concediile in SUA sunt in general scurte.

Ce studii ai urmat in Romania?
Am terminat Colegiul National Mihai Viteazul (mate-fizica, intensiv engleza) si Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, specializarea jurnalism. In timpul facultatii am urmat si un program special CJI-FJSC unde am avut profesiori jurnalisti americani cu experienta. Cred ca meritul cel mai mare al FJSC-ului este ca programul cursurilor este facut in asa fel incat majoritatea studentilor pot lucra in presa inca din primii ani, astfel ca la terminarea facultatii este relativ usor sa iti gasesti de lucru in domeniu (presa, relatii publice, publicitate, edituri etc.).

Din ce am discutat cu unii din fostii profesori, lucrurile s-au mai schimbat in bine, au dotari noi, sunt mai multe evenimente studentesti. Oricum, este o facultate relativ tanara si dinamica, asa cum este si peisajul presei romanesti din anumite puncte de vedere. Iar la nivel global industria mass media si rolul jurnalistilor se redefinesc asa ca traim timpuri interesante. Mi-as dori ca FJSC sa aiba suficient capital (uman si financiar) pentru a avea un cuvant mai greu in dezbaterea legata de starea presei romanesti si a democratiei pe care aceasta presa trebuie sa o apere. Nu spun ca e o treaba usoara.

Cum ai ajuns in SUA?
Am plecat prima data in 2003 cu o bursa pentru studenti la jurnalism. Scopul acestei burse este de a aduce studenti in Washington timp de un semestru pentru a-i invata jurnalism politic. In fiecare semestru este alt grup format din 5 studenti americani si un student strain. Eu am avut norocul sa fiu primul student european. Dupa terminarea stagiului, m-am intors in Romania, am terminat facultatea si m-am hotarat sa ma intorc la master in SUA pentru a studia jurnalismul politic.

Cum a fost prima experienta in afara Romaniei?
Din punct de vedere profesional a fost extraordinar. Veneam din Romania unde autoritatile se lasau foarte greu intervievate si veneam la Washington unde era un super flux de informatie si sursele chiar ma sunau inapoi cand le lasam mesaje. Era primul mandat Bush, pentru ca in al doilea lucrurile s-au schimbat foarte mult.

Din punct de vedere personal, prima experienta a fost nu tocmai usoara, pentru ca eu nu mai fusesem niciodata in afara Romaniei, niciodata atat de departe de familie si prieteni, banii trebuiau numarati cu foarte atentie, dar m-am descurcat. Cand am venit la master a fost mult mai greu, dar dupa cum se zice pe aici, ce nu te omoara, te face mai puternic.

Care este cel mai important lucru pe care ti l-a adus experienta internationala, pe plan personal si profesional?
Pe plan profesional accesul la cunostinte (stiinta), la oameni de la care am ce sa invat, care ma inspira si ma motiveaza sa incerc sa fac cat mai bine ceea ce fac si sa invat din greseli. Pe plan personal cred ca am invatat foarte mult despre acceptare, a situatiilor, a oamenilor asa cum sunt ei, diferiti, mai mult sau mai puti buni, dar si despre bunatatea necunoscutilor. Am fost ajutata de oameni care nu ma cunosteau si care nu aveau nimic de castigat din a ma ajuta, mi-am petrecut multe sarbatori cu familiile unor colegi (si prieteni) pentru ca biletul de avion spre casa era prea scump.

Care sunt atuurile pe care Romania le are, in opinia ta?
Oamenii – ingenuitatea si puterea lor de adaptare. Si pozitia geografica – intre est si vest, ar putea fi pusa in valoare mult mai bine.

Vorbind din prisma experientei in SUA care ar fi primele lucruri de schimbat in Romania?
La nivel teoretic ar fi nevoie de mai multa transparenta, un sistem juridic care sa functioneze si sa fie eficient, mai multa competenta si responsabilitate. Dar practic, o schimbare de mentalitate ar fi mai usor de realizat – ma refer la schimbarea fatalismului si a obsesiei legate de „capra veciunului”. Sigur ca se pot gasi explicatii necesitatii de a gandi mereu ca ce ti-e scris in frunte ti-e pus, dar adevarul este ca avem optiuni si ca depinde de noi cum vrem sa ne traim viata. Iar treaba cu capra vecinului e ca si daca moare tot nu ne ajuta. Daca suntem uniti putem realiza mult mai multe decat daca ne cheltuim energia pe cum sa ne sapam unii pe altii mai eficient.

Cum crezi ca ar putea fi realizate aceste schimbari?
Prin puterea coeziunii sociale. Oamenii care gandesc la fel sau au un tel comun se pot organiza acum mult mai usor datorita noilor tehnologii si retelelor sociale. Ei pot astfel sa creeze o strategie coerenta si un plan de schimbare, exercitand o presiune asupra puterii centrale.

Ce iti lipseste de acasa?
Familia si prietenii, vinul facut de bunicul, umorul romanesc sec, vacantele lungi la munte.

Proiectul Voci pentru Romania este lansat de GRSPSociety (Global Romanian Students and Young Professionals Society). Scopul proiectului este de a promova in presa vocile romanilor din strainatate care se bucura de succes profesional in ideea ca acestia ar putea servi drept modele pentru tanara generatie.

Sursa: Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *