Un bombardament cu comete ar fi format oceanele Pamantului, in urma cu 3,85 de miliarde de ani in urma, sugereaza un nou studiu.
Oamenii de stiinta suspectau de mult ca Pamantul si vecinii sai au fost loviti de zeci de mii de comete in timpul unui eveninement cunoscut drept „Marele Bombardament”. Acest fenoment a desfigurat Luna, lasand in urma cratere uriase care sunt vizibile si astazi, dar era neclar daca a fost vorba de asteroizi sau de comete.
O echipa condusa de Uffe Jorgensen, de la Institutul Niels Bohr din Danemarca, a ajuns la o concluzie surprinzatoare, bazandu-se pe concentratia iridiului in rocile antice: cometele sunt cele raspunzatoare pentru „Marele Bombardament”. Cu toate acestea, inca se mai dezbate daca Pamantul avea deja apa la formarea Pamantului, a afirmat Jorgensen.
Unii experti spun sa exista suficienta apa la momentul formarii Pamantului, in timp ce altii sustin ca aceasta s-ar fi evaporat din cauza temperaturilor ridicate.
„Este unul dintre acele subiecte care fac oamenii de stiinta sa ajunga la bataie”, a mai spus Jorgensen. Echipa sa crede ca Pamantul timpuriu era prea fierbinte pentru a retine mase mari de apa, dar la sfarsitul bombardamentului incepuse sa se raceasca, permitand astfel apei din comete sa formeze primele mari.
„Am putea lua o gura din comete de cate ori bem apa” au scris autorii in studiul care va fi publicat in jurnalul stiintific Icarus.
Jorgensen si colegii sai au ajuns la aceasta concluzie dupa ce au masurat nivelul de iridiu al unor roci din Groenlanda, unele dintre ele fiind cele mai vechi din lume.
Sursa: Realitatea TV