Organismele modificate genetic ar putea contracara cresterea preturilor la alimente

Laboratorul de cercetari stiintifice si tehnologice al Uniunii Europene (UE) a emis, recent, un studiu asupra impactului asupra sanatatii a alimentelor din organisme modificate genetic (OMG).
organisme modificate genetic
Expertii au admis ca OMG-urile supuse aprobarii anterior nu au avut pana in prezent efecte secundare. Cu toate acestea, Romania inca nu accepta astfel de alimente, pe motiv ca sunt daunatoare sanatatii. In plus, specialistii sustin ca exista o serie de avantaje de pe urma cultivarii de OMG, atat pentru cultivatori, cat si pentru mediu.

Un raport al Comisiei Europene, care spune ca mancarurile gatite cu ingrediente modificate genetic sunt sanatoase, pune presiune asupra Europei de a aproba cultivarea lor, pentru a contracara cresterea preturilor la alimente. Robert Sturdy, membru al Parlamentului European, care face parte din comisiile de mediu si de agricultura, spune ca raportul arata ca Europa are nevoie sa „inainteze” cu dezbaterile asupra alimentelor modificate genetic. „Trebuie sa facem o cercetare stiintifica adecvata, dar, odata ce lucrul acesta va fi terminat, va trebui sa fim de acord cu alimentele modificate genetic”. Europa a ramas in urma in ceea ce priveste aprobarile pentru asemenea alimente, in timp ce fermierii se plang de preturile tot mai mari ale recoltelor nemodificate genetic. Sturdy a adaugat ca unele tari europene se opun OMG-urilor din motive protectioniste. „Francezii in particular s-au folosit de alimentele modificate genetic ca un instrument de aparare impotriva alimentelor care veneau din afara Uniunii Europene”, sustine Sturdy. El a mai adaugat, de asemenea, ca specialistii UE in acest domeniu au fost sub o presiune tot mai mare de a evalua impactul alimentelor modificate genetic, din cauza cresterii populatiei globale si a cererii tot mai mari de alimente. Totusi, organizatia britanica Friends of the Earth spune ca raportul este foarte dezamagitor deoarece ignora controversele din cadrul comunitatii stiintifice despre riscul pe care il au OMG-urile. Conform unui studiu Eurobarometru publicat de Bruxelles, o majoritate de 58% dintre europeni se opun folosirii acestor alimente, dar, in acelasi timp, nu sunt prea bine informati despre acest subiect.

OMG-urile ar schimba fata agriculturii romanesti
Presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), Marcel Cucu, sustine ca, inainte de 1 ianuarie 2007, Romania cultiva peste 300.000 ha de soia ameliorata genetic, iar in cativa ani, suprafetele cultivate cu soia ar fi depasit 700-800 de mii ha. In prezent, doar 30 de mii ha se mai cultiva in Romania. „Castigul revine marilor companii europene producatoare de pesticide, care se bat pe acest segment din agricultura. Avantaje de pe urma cultivarii de soia ameliorata genetic nu ar avea numai cultivatorii, ci si mediul. In primul rand, culturile modificate se trateaza o singura data, maximum de doua ori cu un ierbicid care nu are remanenta si nu infecteaza solul sau produsele, in timp ce culturile conventionale trebuie tratate de patru-cinci ori cu insecticide. Romania importa pentru hrana animalelor soia modificata genetic din SUA si Brazilia. In tari ca Brazilia, China si India, soia modificata genetic a schimbat practic fata agriculturii”, ne-a declarat Cucu.

Sursa: Gardianul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *