Procurorii s-au sesizat dupa ce deseurile periculoase au fost deversate la groapa de gunoi de la Adjud, iar firma vroia sa scape de probleme cu ajutorul unei spagi de 5.000 de lei
Un flagrant al procurorilor anticoruptie din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Vrancea, derulat in august 2011 la groapa de gunoi a municipiului Adjud, s-a finalizat saptamana trecuta cu o trimitere in judecata. Dupa ce au deversat in mod ilegal mai multe tone de deseuri petroliere la groapa de gunoi a Adjudului, un sofer al firmei Quartek Grup SRL Bacau a fost prins chiar in momentul in care se pregatea sa deserte alte circa 22 de tone de emulsii uzate, care ar fi trebuit sa ajunga in mod normal la o rafinarie din Prahova. Un reprezentant al firmei bacauane s-a prezentat la fata locului cu suma de 5.000 lei, in scopul de a mitui anchetatorii. La momentul respectiv, la fata locului a venit si un echipaj de la Garda de Mediu, care a prelevat probe pentru a se stabili periculozitatea continutului cisternei. Procurorii o acuza pe administratora firmei, Elena Mirela Teodorescu, 42 ani, ca a incalcat masurile obligatorii ce trebuie respectate in activitatea de transport si eliminare a deseurilor periculoase, dar si de dare de mita. De comiterea aceleeasi infractiuni este acuzat si soferul cisternei, Neculai Liche, de 56 de ani, din Bacau, respectiv nerespectarea regimului de transport si eliminare a deseurilor periculoase. In aceasta cauza a fost cercetat si scos de sub urmarirea penala Alexandru Barligea, care s-a ales cu o amenda de 1.000 lei pentru ca ar fi incercat sa dea mita politistului care venise la fata locului pentru a constata infractiunea. Pentru complicitate la cele doua infractiuni a mai fost trimis in judecata si un adjudean, Traian Bou de 51 de ani, angajat al societatii Utilitati Publice Municipale SA Adjud, administratora de drept a gropii de gunoi. Acesta lucra ca sofer si a cazut ca vinovat de faptul ca firmei de la Bacau i se permitea deversarea emulsiilor periculoase intr-un loc neadecvat.
Poluare pe baza de „intelegere”
Procurorii au stabilit ca firma bacauana prelua deseuri petroliere, uleiuri minerale si de santina, pe care le neutraliza iar deseurile rezultate urmau a fi transportate la rafinaria Astra din Prahova. Cu toate acestea, in mai multe randuri, acestea au fost deversate la groapa de gunoi de la Adjud, in urma unor intelegeri prealabile in acest sens. In seara in care a fost organizat flagrantul, la fata locului au ajuns si comisarii Garzii de Mediu care au prelevat probe. Firma bacauana nu se afla la prima „fentare” a legii, avand in acest sens mai multe amenzi primite in judetul de resedinta. La Adjud, conform declaratiilor soferului, inainte de flagrant, au mai fost aduse alte trei cisterne cu acelasi continut si deversate la intamplare. Surse din apropierea anchetei spun ca s-a investigat si implicarea edilului Constantin Armencea dar si a altor functionari in aceasta poveste, fara a se putea dovedi insa o legatura concreta cu reprezentantii firmei vinovate de deversarea ilegala a deseurilor. (Gabriel SAVA)