Plan de management pentru una dintre cele 17 arii protejate din Ialomita

Plan de management pentru una dintre cele 17 arii protejate din Ialomita
Plan de management pentru una dintre cele 17 arii protejate din Ialomita
Plan de management pentru una dintre cele 17 arii protejate din Ialomita

Societatea Ornitologica Romana, custodele sitului Natura 2000 Lacul Strachina, a desfasurat vineri, 7 noiembrie, la Tandarei, o conferinta de presa dedicata proiectului „Elaborarea Planului de Management al Ariei Speciale de Protectie Avifaunistica ROSPA 0059 Lacul Strachina”.

In acest context, am aflat amanunte despre actiunile de conservare a naturii care au loc intr-un sit Natura 2000 din judetul Ialomita, ce date au strans specialistii biologi pana acum in proiect si care sunt viitoarele actiuni, de la tabere pentru elevii din zona, seminarii si studii asupra faunei si florei.

Proiectul are valoarea de 2.883.339,30 lei, este cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala, in cadrul Programului Operational Sectorial Mediu, si se va desfasura pe o durata de 30 de luni.

Planul de management al unei arii naturale protejate este un document care precizeaza scopul ariei protejate (in cazul Lacului Strachina, protectia a 102 specii de pasari de importanta comunitara) si descrie in mod detaliat masurile care trebuie luate pentru atingerea acestui scop, integrand necesitatile de protectie a biodiversitatii cu cele ale dezvoltarii sociale si economice. Elaborarea lui presupune un proces complex de cercetare si strangere de informatii, evaluare si analiza a acestora, rezultand un ghid pentru cei responsabili de managementul ariei protejate.

Principalele activitati ale proiectului au ca scop fundamentarea planului de management, respectiv cele de monitorizare, inventariere si evaluare a populatiilor pasari din zona, precum si cele de stabilire a necesitatilor de hrana si habitat a acestor specii, dar si stabilirea impactului activitatilor umane din sit (in special pescuitul si agricultura) asupra lor.

„Deoarece o arie naturala protejata este o zona in care protectia biodiversitatii se poate realiza doar prin promovarea dezvoltarii durabile si cu sprijinul comunitatii locale, implicarea tuturor factorilor interesati in elaborarea planului de management reprezinta o alta parte deosebit de importanta a proiectului nostru. Pentru aceasta, am pornit de la realizarea unui sondaj de opinie in randul localnicilor. Acest sondaj, realizat pe un esantion de 713 persoane, a relevat ca doar 6% din respondenti stiau ca Lacul Strachina este Arie Naturala Protejata. In cadrul proiectului, vor urma – asadar – activitati de informare a populatiei, referitoare la speciile de aici si importanta lor. Vor fi amplasate trei panouri informative la limitele sitului, iar in cadrul proiectului va fi realizat si un ghid al celor mai importante specii din zona. Nu in ultimul rand, se va lucra in mod direct cu copiii si tinerii: sunt prevazute seminarii cu cei mici, actiuni in cadrul carora li se va explica importanta ariei si a protejarii naturii. Actiunile cele mai interesante pentru ei vor fi cele patru tabere ecologice, organizate anul viitor in sit. Fiecare tabara va dura o saptamana, iar cei mici vor avea ocazia sa observe si sa lucreze alaturi de specialistii SOR, sa afle informatii despre natura si speciile din sit”, sustin reprezentantii SOR.

Activitatile din cadrul proiectului sunt mult mai ample, se vor face monitorizari atat pe pasari, dar si pe plante, nevertebrate, pesti si mamifere mici, se vor monta 351 de borne pe intreg teritoriul sitului si vor fi desfasurate tot felul de campanii de informare a populatiei cu privire la aceasta arie protejata.

Pana in prezent au fost observate 80% din speciile de pasari prezente in sit, cum ar fi gasca cu gat rosu, specie care este periclitata in ultima perioada, pe lac fiind observate peste 3.000 de pasari din aceasta specie, cormoranul pitic, rata rosie, codalbul, in special iarna, cristetul, garlita mica. De asemenea, au fost observate rapitoare de zi, precum vanturelul rosu, soimul randunelelor, egretele de stuf, sorecarul mare. In sit exista si o colonie de starci, in special starci de noapte, tiganus, starcul rosu, starcul pitic, egreta mica, piciorongul, sfranciocul rosiatic si uliganul pescar.

conferinta sor tandarei ialomita 2

In acest proiect, de elaborare a planului de management, este implicat si Petre Teodor – expert ornitolog, membru al Societatii Ornitologice Romane. Pentru cine nu il cunoaste, va spunem ca din 1994 conduce sucursala CYGNUS Ialomita a SOR, cu grupuri de copii din scoli din localitatile Fetesti, Tandarei, Gura Ialomitei, Mihail Kogalniceanu, cu care realizeaza activitati de ocrotire a naturii.

“Am avut intotdeauna siguranta ca lacul Strachina este un sit important pentru care merita sa depui munca spre a conferi un statut de arie protejata. Sunt sigur ca facem ceea ce trebuie pentru aceasta zona, cu scopul asigurarii unui refugiu vietuitoarelor”, declara acesta.

Petre Teodor a afirmat totodata ca instruirea copiilor in spiritul protejarii naturii este extrem de utila, vor fi familiarizati cu echipamentele optice de observare la distanta a pasarilor si de determinare a pasarilor, dar si prin jocuri cat mai distractive, astfel incat sa fie atrasi de natura.

„In 2015 vor fi desfasurate tabere ecologice in zona lacului, iar copiii vor participa pe parcursul unei saptamani. Vor fi instruiti atat din punct de vedere stiintific, cu privire la modul cum se deruleaza studiile biologice in zonele respective, cu privire la modul cum se construiesc drafturile planurilor de management, vor desfasura si activitati fizice, sub indrumarea unor instructori, a unor oameni care stiu cum se desfasoara astfel de lucruri, pentru a fi si educative si distractive”, a adaugat acesta.

In cadrul proiectului vor fi tot felul de activitati, care au scopul de a constientiza populatia cu privire la acest sit, si de protejare a biodiversitatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *