Planul de management pentru ocrotirea Padurii Plopeni

Planul de management pentru ocrotirea Padurii Plopeni

Muzeul de Stiintele Naturii Prahova a organizat ieri o conferinta de presa cu prilejul finalizarii procedurilor de avizare a planului de management realizat in cadrul proiectului „Situl Natura 2000 Padurea Plopeni: Plan de management, cai de actiune si constientizare”. Acesta este implementat de muzeul amintit, in parteneriat cu Agentia pentru Protectia Mediului si Consiliul Judetean. Valoarea totala a proiectului este de aproximativ 489.000 de lei, din aceasta suma un procent de 15% fiind asigurat de administratia prahoveana, iar restul – de Uniunea Europeana, din Fondul European de Dezvoltare Regionala. Planul de management contine mai multe masuri de asigurare a conservarii biodiversitatii padurii: lasarea arborilor cu scorburi si a lemnului cu putregai in padure – pentru ciocanitori si insecte; taieri selective sau prin rotatie, strict in scopuri sanitare; interzicerea plantarii unor specii de plante ce nu se regasesc in padure; eliminarea speciilor de plante invazive sau straine de habitat; ocrotirea speciilor de plante si animale vulnerabile; asigurarea regimului hidrologic necesar mentinerii zonei umede; inlaturarea periodica a deseurilor; indepartarea animalelor domestice – in special a cainilor – din sit etc. La nivel national, acesta este primul plan de management ce vizeaza conservarea biodiversitatii si care face parte dintr-un proiect finantat cu fonduri europene. Documentul a fost avizat de toate ministerele, iar acest proces a durat aproape 11 luni, mai mult decat era estimat la inceput. Initial, Ministerul Mediului si Padurilor a incadrat Habitatul Padurea Plopeni in categoria „Paduri subatlantice si medioeuropene de stejar sau stejar cu carpen din Carpinion betuli”, iar ulterior l-a reincadrat in categoria „Paduri dacice de stejar si carpen”. Cercetarile in padurea Plopeni au inceput imediat dupa semnarea contractului de finantare a proiectului, in iunie 2010. In judet a fost creat si un grup de lucru zonal, format din reprezentanti ai mai multor institutii: Muzeul Judetean de Stiintele Naturii, Garda de Mediu, Agentia de Protectie a Mediului, ocoale silvice, primarii, Directia Silvica, ONG, institutii de invatamant, care au colaborat cu firma desemnata, in urma unei licitatii, sa realizeze Planul de management. Una dintre intalnirile grupului de lucru a avut loc chiar ieri, la sediul muzeului amintit.
In ultimii doi ani a fost derulata si o campanie de constientizare a publicului cu privire la necesitatea protejarii si conservarii resurselor naturale ale acestei arii protejate. In cadrul proiectului „Situl Natura 2000 Padurea Plopeni: Plan de management, cai de actiune si constientizare”, maine, 29 iunie, de la ora 10, la Casa de Cultura din Plopeni, se va desfasura si un simpozion national, cu tema „Rolul si locul structurilor administrative in dezvoltarea durabila a ariilor naturale protejate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *