Peste 1.500 de metri patrati de teren au fost afectati de o poluare cu titei si apa sarata, produsa in urma fisurarii unui colector. Petrom risca o amenda de o jumatate de miliard de lei vechi.

O poluare accidentala cu titei s-a produs in zona Bustuchin, Gorj, in punctul numit “La Cula”. Incidentul s-a petrecut marti, cand a fost avariat colectorul de titei Bustuchin-Ticleni, ce apartine de SC Petrom. Peste 1.500 de metri patrati de teren cu padure au fost afectati din cauza poluarii cu titei si apa sarata. Lichidul a aparut prin fisurarea unei imbinari prin sudura a tronsonului respectiv, peste 1.500 de litri de titei si 500 de litri de apa sarata ajungand in padurea din apropiere. Salariatii Petrom au intervenit imediat, oprindu-se pomparea titeiului, dupa care s-a izolat scurgerea colectorului. Au fost amenajate, de asemenea, doua baraje si doua gropi de pozitie in vederea colectarii amestecului de titei si apa sarata. Acesta a fost transportat in decantoarele Parcului 1 Bustuchin. In vederea readucerii sale la starea initiala, solul de pe intreaga suprafata afectata de poluare va fi transportat si depozitat intr-o haba din incinta sectorului Bustuchin al Grupului de Zacaminte Ticleni.

Amenda de la Garda de Mediu

Seful Garzii de Mediu Gorj, Ovidiu Ilie, a declarat ca Grupul de Zacaminte Ticleni, din cadrul PETROM Gorj, va fi amendat pentru producerea poluarii: “Au fost realizate baraje pentru a preveni extinderea si mai mult a poluarii in zona forestiera care apartine de ocolul silvic. Le-am indicat celor responsabili sa ia toate masurile pentru a elimina din portiunea de teren poluata pamantul si de a-l depozita intr-o incinta din cadrul unitatii lor. Trebuie sa eliminam de acolo solul contaminat, pentru ca alta solutie nu exista si amestecul de apa sarata si titei risca sa afecteze in profunzime terenul. Unitatea care s-a facut vinovata de producerea acestei poluari cu apa sarata si titei va fi amendata cu 500.000.000 de lei vechi”. Fenomenul de poluare accidentala nu a pus in pericol populatia sau constructiile din zona.

Sursa: Gazeta de Sud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here