Realizat cu ajutorul unui chestionar online, la intrebarile caruia au raspuns 67 de organizatii de mediu din toata tara, raportul „Organizatiile de mediu din Romania. Raport de evaluare nationala” scoate in evidenta principalele probleme cu care se confrunta acestea.
Numarul respondentilor s-a dorit a fi mult mai mare, insa, desi inainte de a realiza studiul, autorii au facut o lista cu circa 150 de organizatii de mediu, pe parcurs acestia au constatat ca nu mai exista decat jumatate dintre ele. Explicatia este oferita de sociologul Marius Cosmeanu, autorul studiului: „In relatia cu institutiile statului, organizatiile de mediu au probleme cu birocratia, cu rigiditatea, cu lipsa de cultura ecologica a angajatilor. Am descoperit ca, la nivel local, comunicarea se face mult mai bine decat cu institutiile centrale, deoarece oamenii se cunosc mai bine intre ei”. In raportul Centrului Organizational Soros se releva faptul ca exista un dezechilibru in reprezentarea regionala a organizatiilor, mai bine de 80% dintre ele fiind concentrate in Transilvania (43,3%), Moldova (20,9%) si Bucuresti (16,4%).
Lipsa banilor este cea mai mare problema a organizatiilor de mediu din tara. Ea este urmata de cooperarea cu diverse institutii si eficienta proiectelor pe care le realizeaza. Cei mai importanti finantatori – potrivit ONGM-urilor – sunt fundatiile din Romania, urmate de sectorul public international si romanesc, fundatiile internationale si firmele romanesti. O suma importanta de bani pentru numeroase organizatii de acest fel o reprezinta taxa de 2% si cotizatiile membrilor.
Reprezentantii ONGM-urilor considera ca unele firme multinationale nu le inteleg problemele (40%) sau apeleaza la ele exclusiv in interes propriu (32%), iar autoritatile de stat nu au incredere in ele (28%), dovedesc lipsa de transparenta (24%) si sunt dezinteresate de problemele reale de mediu (16%). In plus, ONGM-urile sustin ca mass-media nu este preocupata de problemele de mediu (34%).
Aproape jumatate dintre respondenti sustin ca legislatia de mediu este acceptabila, 11% – ca Romania are o legislatie de mediu buna, 28% considera, in schimb, ca aceasta este slaba, 9% cred ca este foarte slaba, pe cand 12% au preferat sa nu isi exprime parerea despre legislatia de mediu. Dupa parerea organizatiilor intervievate, sunt necesare revizuiri ale marii majoritati ale legislatiei de mediu actuale.
In ceea ce le priveste pe organizatiile de mediu, acestea au nominalizat neprofesionalismul, abilitatile reduse de comunicare, lipsa unei atitudini mai constructive fata de parteneri si reticienta in relatia cu companiile multinationale, ca fiind principalele obstacole in atingerea unei relatii cat mai bune cu celelalte entitati.
Sursa: Infomediu Europa