La sfarsitul lunii mai se implinesc 100 de ani de la constituirea primelor parcuri nationale din Europa. Tema pentru cea de-a cincea editie a Zilei Europene a parcurilor este „Tineretul – viitorul parcurilor noastre”. Ziua Europeana a Parcurilor a fost lansata de Federatia Europeana a Parcurilor (EUROPARC Federation), cu scopul de a ilustra importanta ariilor naturale protejate europene.
Cu acest prilej, Parcul National Retezat va primi din partea Consiliul Europei, prin doamna Francoise Bauer, diploma europeana pentru Arii Protejate. Acesta este primul parc national din Romania, fiind infiintat in anul 1935.
Parcul National Retezat este singurul din tara care a fost selectat, anul trecut, de Fundatia New7Wonders pentru a se califica intre cele sapte minuni naturale ale lumii. Pana la 7 iulie 2009, din totalul celor 261 de nominalizari de pe tot Globul, vor fi alese 77 de locatii in urma votului exprimat pe Internet de oameni din intreaga lume, pe site-ul www.new7wonders.com. Primele 77 de candidate vor fi evaluate de un comitet de experti care, pe 21 iulie 2009, va stabili 21 de finaliste. Selectia finala va fi efectuata tot printr-un vot popular exprimat pe Internet, rezultatul urmand sa fie anuntat in anul 2011.
INTR-O CASETA: Cu o suprafata de peste 380 de hectare, in arealul Parcului National Retezat 185 de specii de pasari, 1.190 de specii de plante – o treime din totalul celor din Romania, 90 dintre acestea fiind unice in tara. Unicitatea Parcului deriva si din faptul ca in Masivul Retezat se gasesc 20 de varfuri muntoase cu o inaltime de peste 2.000 de metri, iar intre vaile acestora se afla 80 de lacuri glaciare.
Sursa: Infomediu Europa