Oamenii vor putea sa isi inlocuiasca sistemul clasic cu panouri solare, pompe geotermale sau mini-centrale eoliene.
Programul Casa Verde ar urma sa fie accesibil in termen de doua luni si persoanelor fizice care vor sa-si instaleze panouri solare, pompe geotermale sau alte sisteme de inlocuire a sistemelor clasice de incalzire, a spus miercuri ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely.
„Vom porni si pentru persoane fizice, asa cum a fost conceput in 2008. (…) Vom lansa cam in doua luni programul pentru persoane fizice. Intr-o luna vom finaliza detaliile referitoare la limita valorica si la procentul care va fi acordat de stat”, a spus ministrul.
Programul ar urma sa dispuna de 310 milioane lei, precum si de credite angajate de alte 300 milioane lei.
Borbely a precizat ca se gandeste ca 70-80% din suma sa fie acordata din bugetul Fondului de Mediu, iar restul banilor necesari pentru instalarea de panouri, pompe geotermale, centrale eoliene sa fie platiti de persoanele care doresc sa le monteze in cadrul locuintelor.
Borbely a mentionat, totodata, ca in prima sesiune de anul trecut au fost aprobate 95 de proiecte pentru autoritati locale, iar in urma celei de-a doua au mai fost depuse 239 de proiecte, care sunt in prezent in curs de evaluare.
Ministrul a mai spus ca au fost agreate 400 de firme care sa execute montarile pentru programul Casa Verde, dar procedurile vor fi reluate pentru a avea garantia ca firmele respective pot onora contractele.
„Va exista un control atat din partea statului, cat si din partea familiilor interesate”, a adaugat Borbely.
Sursa: Realitatea TV