Reabilitare. Arhitectura naturala – Sa construim ecologic respectand traditia

Un interesant atelier de arhitectura traditionala va avea loc in localitatea Mesendorf, in perioada 23-28 august.
constructii ecologice
Dedicat studentilor si arhitectilor, evenimentul se va desfasura in acest sat cu case trainice, vechi, arhitectura tipica satelor sasesti din Transilvania, situat la aproximativ 90 km de Brasov, la granita judetelor Brasov si Mures. Alegerea locatiei s-a datorat faptului ca aceasta localitate reprezinta o ilustare perfecta pentru un habitat unde mediul construit si mediul natural au coexistat in armonie de-a lungul a opt sute de ani. Obiectivul declarat al arhitectei Silvia Demeter-Lowe, care a initiat acest proiect anul trecut, este de a oferi participantilor ocazia de a se implica in actiuni practice, dandu-le sansa de a construi „cu mainile lor”, de a invata mai multe despre tehnici si materiale de constructie traditionale, despre arhitectura naturala.
Participantii vor lucra cot la cot cu mesteri zidari, dulgheri, tamplari, participand astfel atat la lucrari de consolidare, reparatii si intretinere, cat si la constructii noi, in cadrul unui proiect de reabilitare a doua gospodarii sasesti din satul Mesendorf.
Atelier Mesendorf este organizat de Fundatia ProPatrimonio, iar taxa de inscriere este de 500 lei/persoana si include masa si cazarea participantilor pe toata durata atelierului.
Pentru inscrieri si informatii suplimentare: e-mail [email protected] sau tel. 0727.20.49.49, arh. Silvia Demeter-Lowe.

Sursa: Romania Libera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *