Centrala nucleara la Belene: Primul referendum national in istoria postcomunista a Bulgariei va avea loc duminica

Bulgaria: Guvernul socialist ar putea redeschide constructia centralei nucleare de la Belene
Centrala nucleara la Belene: Primul referendum national in istoria postcomunista a Bulgariei va avea loc duminica

Aproape 6,95 milioane de bulgari sunt asteptati la urme duminica pentru a se pronunta cu privire la oportunitatea construirii unei noi centrale nucleare. Alegatorii vor fi chemati sa raspunda la intrebarea: „Sunteti de acord ca Bulgaria sa isi dezvolte industria nucleara prin construirea unei noi centrale nucleare?”.

Scrutinul este organizat la initiativa Partidului Socialist Bulgar, care a reusit sa stranga peste 500.000 de semnaturi intr-o petitie de sustinere a proiectului pentru o centrala nucleara in orasul Belene dupa ce in anul 2012 guvernul de centru-dreapta al premierului Boiko Borisov anuntase ca renunta definitiv la acesta din cauza lipsei de finantare.

Potrivit analistilor politici, miza principala a acestui scrutin nu este soarta proiectului, ci mobilizarea electoratului in ajunul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din luna iulie. Socialistii profita de faptul ca majoritatea populatiei Bulgariei sprijina industria nucleara pentru a initia un scrutin pe acest subiect prin care sa atraga mai multe simpatii in anul electoral. Subiectul este sensibil in Bulgaria pentru ca in perioada 2002-2006 tara a fost obligata sa-si inchida patru din cele sase reactoare ale centralei de la Kozlodui la insistenta Uniunii Europene. Si acum, majoritatea bulgarilor sunt convinsi ca aceasta decizie nu a fost corecta si ca reactoarele de la Kozlodui nu prezentau nici un risc sporit.

Acesta va fi de fapt primul referendum national in istoria postcomunista a Bulgariei si doar al patrulea in intreaga istorie a tarii. Ultimul referendum a fost organizat in anul 1971 de dictatorul comunist Todor Jivkov care i-a intrebat pe alegatori daca sunt de acord cu Constitutia propusa de el insusi. Prezenta la urne atunci a ajuns la 99.7%, iar 99.66% au votat in favoarea proiectului propus de autoritati.

Evident, este exclus ca aceste rezultate sa se repete duminica iar potrivit expertilor, nu sunt sanse nici ca prezenta la urne sa se apropie de cea de la ultimele alegeri parlamentare. Potrivit legislatiei Bulgariei, pentru ca referendumul sa fie valabil, numarul votantilor ar trebui sa fie cel putin egal cu cel al alegatorilor care au votat la ultimele alegeri parlamentare din anul 2009, ceea ce inseamna ca la urne vor trebui sa se prezinte nu mai putin de 4,3 milioane de persoane, respectiv 62% din bulgarii cu drept la vot. Totusi, daca prezenta la urne ar depasi 20%, parlamentul va fi obligat sa abordeze subiectul si sa ia o decizie.

Potrivit ultimului studiu al Institutului national pentru sondarea opiniei publice, prezenta la urne ar putea ajunge duminica la cel mult 37%, iar 60% dintre cei care intentioneaza sa se prezinte la urne vor raspunde cu „DA”, in timp ce restul de 40 vor vota cu „NU”.

Presa sofiota comenteaza ca si de aceasta data listele electorale sunt pline de fantome. Aceste liste contin 6.949.120 de nume, iar potrivit ultimului recensamant al populatiei, in Bulgaria traiesc 6.119.757 persoane de peste 18 ani. Expertii explica diferenta de peste 800.000 de persoane prin faptul ca in liste sunt inscrisi si bulgarii plecati peste hotare.

Pentru bulgarii din strainatate vor fi deschise 45 de sectii de votare in 36 de tari, unde cel putin 20 de cetateni bulgari si-au manifestat in scris intentia de a vota. Romania nu figureaza pe aceasta lista, cel mai probabil pentru ca nu au fost primite cele 20 de solicitari, minimul necesar pentru deschiderea unei sectii la Ambasada Bulgariei din Bucuresti.

In campanie, care se incheie vineri, participa trei comitete de initiativa: doua care ii indeamna pe alegatori sa voteze „NU” si al treilea care este in favoarea proiectului. Din primele doua comitete fac parte in special formatiuni politice de centru-dreapta, in timp ce la baza celui de-al treilea se afla reprezentantii Partidului Socialist. Acestora li s-au alaturat insa si unii parlamentari din partidul GERB (centru-dreapta), de guvernamant, care s-au declarat in favoarea proiectului Belene. Parerea lor insa difera de opinia exprimata de liderul formatiunii, premierul Boiko Borisov, care a anuntat ca va vota „NU” si i-a indemnat toti membrii partidului sa voteze in acest fel. In opinia primului ministru, costurile de constructie a centralei nucleare de la Belene ar depasi 10 miliarde de euro, ajungand la aproape 12 miliarde de euro. ”De unde vom gasi acesti bani in conditiile in care avem dificultati in a strange 350 milioane de euro pentru a majora pensiile, din aprilie?”, a intrebat retoric Borisov. El propune in loc de o centrala noua la Belene, sa fie construite doua reactoare noi la Kozlodui, motivandu-se cu faptul ca acolo cel putin exista infrastructura aferenta, precum si specialisti formati. Pe de alta parte, Partidul Socialist Bulgar sustine ca centrala nucleara de la Belene nu va costa mai mult de 6,3 miliarde de euro. Socialistii incearca sa-i convinga pe alegatori ca, daca nu va fi construita aceasta centrala, tara va fi nevoita sa importe energia electrica din Romania si Turcia, ceea ce va duce la cresterea semnificativa a pretului curentului pentru populatie.

De alta parere este partidul verzilor din Bulgaria care se opune in principiu energiei nucleare. „Verzii” sustin ca proiectul Belene este si mai riscant in comparatie cu alte proiecte din cauza riscului seismic. Centrala este situata in apropiere de orasul Svistov, grav afectat de cutremurul cu epicentrul Vrancea din anul 1977. Organizatiile ecologiste sunt de parere ca Bulgaria trebuie sa investeasca in sursele de energie regenerabile si in eficienta energetica, in loc sa construiasca noi unitati nucleare.

In timpul campaniei pentru referendum, in Bulgaria au venit si doi experti romani. Teodor Chirica de la Romatom si Ionel Bucur, director general CNE Cernavoda, au participat la o intalnire cu alegatorii organizata de Partidul Socialist Bulgar la orasul Blagoevgrad. Chirica a prezentat date potrivit carora in Europa exista 135 de centrale nucleare care produc 28% din energia electrica si este planificata construirea altor 14 centrale noi. ”Doar trei state – Belgia, Germania si Spania – au declarat ca vor renunta la energia nucleara dupa tragedia de la Fukushima. Eu nu sunt taliban al energiei nucleare, dar aceasta nu are alternativa daca dorim energie fara emisii de gaze cu efect de sera”, a spus Teodor Chirica. Bulgaria are industrie nucleara de 30 de ani, a construit infrastructura necesara, a format specialisti, are experienta, iar acest lucru nu trebuie neglijat, a afirmat la randul sau Ionel Bucur. In opinia lui, incidente ca cel de la Fukushima nu pot sa aiba loc in Europa, pentru ca centralele nucleare europene au trecut testele de stres si respecta cele mai exigente standarde de siguranta. Centralele nucleare de la Cernavoda, Kozlodui si Belene pot rezista unui cutremur cu magnitudinea de 8,5 de grade si au cel mai inalt grad de securitate – a spus expertul roman. Intrebat de ziaristii bulgari de ce sprijina construirea unei noi centrale nucleare in Bulgaria in conditiile in care aceasta tara este concurenta cu Romania pe piata energiei din Europa, Chirica a raspuns: ”Bulgaria are o pozitie mai buna din punctul de vedere geografic cand este vorba de exportul spre Turcia si Grecia, asa ca si noi depindem de voi, deci nu poate fi vorba de concurenta.”

Proiectul Belene exista de aproape 32 de ani, iar potrivit datelor oficiale, Bulgaria a ingropat acolo cel putin 1,5 miliarde de euro. Totul a inceput la 20 martie 1981, cand guvernul bulgar a luat decizia de incepere a constructiei la Belene. Orasul de la Dunare a fost ales in concurenta cu alte 7, in ciuda dubiilor legate de riscul seismic din zona, care pana la urma s-a dovedit ca au subminat proiectul. Primul beton a fost turnat in anul 1987, cu trei ani mai tarziu lucrarile de constructie au fost finalizate in proportie de 40%, iar 80% din echipamente au fost livrate. In anul 1990 activistii ecologisti au organizat proteste impotriva proiectului si in anul 1991 guvernul a fost nevoit sa renunte la el. Cu toate acestea, un an mai tarziu primul reactor deja realizat a venit la Belene, unde a stat circa 15 ani pana cand a rusii au cazut de acord sa-l ia inapoi ca sa-l instaleze la o centrala in Rusia.

Ideea de reluare a proiectului a fost lansata de guvernul premierului Simeon Saxa Coburg-Gotha in anul 2002, cand Bulgaria a fost obligata sa inchida doua dintre reactoarele centralei de la Kozlodui. Decizia initiala a fost sa fie instalat reactorul produs la inceputul anilor ’90, se considera pe atunci ca investitia se va ridica la doar 1,2 miliarde de dolari, care se vor adauga celor 1,8 miliarde investite deja in proiect in anii 80 si 90. Pana la urma s-a dovedit ca tehnologia din 90 este deja depasita pentru standardele europene si s-a decis ca la Belene sa fie amplasate doua reactoare noi de 1.000 MW produse de compania rusa Atomstroyexport.

Planurile initiale prevedeau ca statul bulgar, prin Compania Nationala de Electricitate NEK, sa detina 51% in viitoarea centrala. Restul de 49% urma sa fie vandut companiei germane RWE. Realizarea proiectului a ajuns insa in impas dupa ce in octombrie 2009 grupul RWE s-a retras din proiect. Semnarea unui acord final cu privire la constructia centralei de la Belene a fost amanata de mai multe ori in ultimii ani, principalul punct de disputa intre cele doua parti fiind pretul, precum si lipsa de interes din partea unor investitori din vestul Europei. In timp ce Rusia sustinea ca pretul de cost al noii centrale nucleare nu poate fi mai mic de 6,3 miliarde de euro, Bulgaria cerea un pret de maximum 5 miliarde de euro.

In martie 2012 premierul bulgar Boiko Borisov a anuntat ca Sofia renunta definitiv la proiect. Borisov a evocat pretul drept motiv principal pentru oprirea proiectului. In opinia lui, centrala nucleara de la Belene ar fi costat in jur de 10 miliarde de euro, ceea ce Bulgaria nu-si poate permite. Totodata, Borisov a venit cu ideea ca noul reactor care a fost produs pentru centrala de la Belene sa fie instalat la Kozlodui. Acesta va fi cel de al saptelea reactor al centralei de la Kozlodui. In prezent insa, doar doua din primele sase reactoare ale centralei mai functioneaza, dupa ce patru au fost oprite in perioada 2002-2007 la cererea Uniunii Europene, care le-a considerat nesigure.

Prin urmare, Borisov considera ca votul „NU” la referendumul de duminica ar insemna respingerea proiectului Belene si sustinerea instalarii unor noi reactoare la Kozlodui, in timp ce socialistii bulgari sunt de parere ca numai votul „DA” ar putea garanta dezvoltarea industriei nucleare din Bulgaria. Ambele partide se declara in favoarea dezvoltarii industriei nucleare, dar sprijina doua proiecte diferite. Pe de alta parte, „verzii” si organizatiile ecologiste sustin ca prin votul „NU” bulgarii vor demonstra ca nu mai vor ca industria nucleara sa fie dezvoltata in tara lor. Partidul centrist al fostului comisar european Meglena Kuneva sustine ca acest referendum este organizat doar in scopuri electorale si ca de el nu depinde nimic si ii indeamna pe bulgari sa-l boicoteze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *