Proprietari din zona, dar si reprezentanti ai unitatilor de invatamant si de ocrotire, au semnat un protest inaintat primarului
De mai bine de o luna, pe strada Banului din cartierul slatinean Clocociov, la nr. 61, s-a inaltat aproape peste noapte o antena de telefonie mobila, spre disperarea cetatenilor din zona, care s-au dezmeticit de-abia cand treaba era gata si n-au mai putut decat sa ceara explicatii celor care au avizat amplasarea. Oamenii reclama ca nimeni nu i-a intrebat daca au ceva impotriva amplasarii antenei GSM, de acord nemaifiind vorba. Protestului lor li s-au alaturat si reprezentantii Scolii Postliceale Sanitare de Stat, Scolii cu clasele I-VIII „Constantin Brancoveanu” (in vecinatate functioneaza fosta Scoala nr. 6, aflata in subordinea Scolii „Constantin Brancoveanu”), Organizatiei „Trebuie” (care are pe aceeasi strada, la doua numere distanta, un centru de zi pentru copiii cu dezabilitati). Cu totii sustin ca, desi nu exista date certe, riscul de imbolnavire pe care il prezinta undele magnetice nu sunt dispusi sa si-l asume. Mai intai s-au speriat, dupa care au inceput sa se documenteze, au intrebat in stanga si-n dreapta, au vizionat documentare, au cautat pe Internet si au gasit si precedente aduse la cunostinta Parlamentului European, cazuri in care petitiile au fost admise.
„Judecata cu ei o sa fie o boala lunga!”
Pe strada Banului, unde este amplasata antena, sunt si vecini care-si amintesc ceva de anul trecut, cand pe strada lor au descins „niste baieti intr-o masina neagra”. Le-au vorbit ceva despre „o teava de cativa metri, nimic periculos, sunt peste tot”. „Lasa, mamaie, ca va da si bani!”, s-au purtat atunci discutiile, povesteste Floarea Nicolescu, domiciliata pe strada cu pricina. In cele din urma, antena a fost „plantata” in curtea proprietarului de la numarul 61, Ion Panduru. Proprietarul spune ca a parcurs toate etapele necesare. Firma i-a lasat si copii dupa autorizatia de la primarie. „Am si semnaturile a doi vecini, cum prevede legea, nu e nicio problema. Acum vecinii sunt ofticati, probabil, ca iau eu bani si ei nu. Daca i-ar strange la coltul strazii si le-ar da cate 1000 de euro, n-ar mai face galagie”, este de parere Panduru, convins, de altfel, ca totul e absolut in regula. „Da” ce, la Ganeasa, la Movileni, pe blocuri, pe unde s-au mai pus antene e vreo diferenta, s-a mai scandalizat cineva?!”, mai spune barbatul, care a aflat tot ce trebuie sa stie despre telefonia mobila de la sotie, doar lucreaza in domeniu. Nu de aceeasi parere sunt cadrele didactice de la postliceala situata la cateva zeci de metri. „O sa fie o boala lunga judecata cu ei, dar ii vom invinge, pentru ca astfel de demersuri au avut succes si in strainatate”, e de parere directorul scolii, dr. Petrisor Slavescu.
„Nu veti sacrifica sanatatea si viata copiilor nostri pe altarul revolutiei tehnologice”
„Domnule primar, fara a fi impotriva dezvoltarii tehnologice, ne manifestam refuzul de a avea langa locuintele noastre si langa unitatile noastre scolare o astfel de constructie, in conditiile in care la nivel planetar nu se cunosc inca efectele pe care le-ar putea avea undele electromagnetice asupra sanatatii populatiei pe termen mediu si lung, dar cunoscandu-se aceste efecte nocive asupra copiilor. De asemenea, cunoastem ca la nivelul Uniunii Europene statele au inceput sa ia masuri in sensul inlaturarii unor astfel de dispozitive din mijlocul comunitatilor umane, dar mai ales din preajma unitatilor scolare, interzicand in acest sens montarea lor la mai putin de 200 de metri sau chiar de 500 de metri de aceste unitati, spitale etc.(…) Subsemnatii (Dobre Iuliana, Serban Constantin, Neacsu Adriana – n.r.), in calitate de parinti ai unor copii care au varste mult prea fragede pentru a rezista acestui impact, facem apel la calitatea de parinte pe care o aveti si va solicitam sa incercati sa va ganditi cum ar putea trai copilul dumneavoastra cu sabia lui Damocles deasupra capului si mai ales cum ati putea trai dumneavoastra cu incertitudinea daca si el va fi afectat de o afectiune maligna. Suntem convinsi ca veti lua masurile care se impun pentru a nu ne trezi in situatia de a nu fi protejati de autoritatile care sunt obligate sa ne apere si avem ferma convingere ca nu veti sacrifica sanatatea si viata copiilor nostri pe altarul revolutiei tehnologice”, ii spun petitionarii primarului Darius Valcov, in adresa inregistrata la primarie in urma cu cateva zile.
Si arhitectul sef al primariei, care si-a pus semnatura pe autorizatie, a primit o replica din partea cetatenilor suparati, cerandu-i-se, printre altele, sa dea explicatii cu privire la lipsa studiului de impact si a rezultatelor tehnice realizate de autoritati competente in domeniu. Lucrurile nu se opresc aici, motiv pentru care vom reveni.
Sursa: Gazeta de Olt