ROGBC lanseaza SMARTER4EU

Romania Green Building Council (RoGBC), principala organizatie nationala dedicata sustenabilitatii cladirilor, anunta demararea unei noi initiative la nivel european si international, denumita SMARTER finance for EU (SMARTER4EU).
Urmand succesul anterior al proiectului Smarter Finance for Families prin care programul Green Homes & Green Mortgages a fost extins in 21 de tari cu sprijinul a 29 de organizatii partenere, RoGBC este coordonatorul unui nou proiect european de cercetare SMARTER4EU, sprijinit de Agentia Executiva pentru Clima, Infrastructura si Mediu (CINEA) din cadrul Comisiei Europene, prin intermediul programului LIFE Clean Energy Transition.
Obiectivul SMARTER4EU este de a cataliza certificarea proiectelor rezidentiale din intreaga Europa, cu scopul de a atinge o valoare de piata de 100 miliarde euro. Aceste proiecte vor corespunde sau chiar depasi standardul de performanta stabilit de taxonomia europeana privind finantarile verzi, garantand astfel o performanta de mediu autentica si o guvernanta riguroasa.
“Observam o crestere constanta a numarului dezvoltatorilor orientati spre construirea locuintelor sustenabile. In prezent, colaboram cu peste 65 de dezvoltatori si avem in portofoliu 17.500 de locuinte, fie certificate, fie in curs de certificare Green Homes in Romania. Valoarea totala a acestor locuinte depaseste 3,8 miliarde de euro. Acestea pot fi finantate prin credite verzi oferite de zece banci partenere, printre care se numara Raiffeisen Bank, Alpha Bank, BCR, Libra Bank, Vista Bank, Garanti Bank, Banca Transilvania, BRD, Procredit Bank si ING Bank”. – Dr. Ec. Monica Ardeleanu, Director Executiv si Director Cercetare Romania Green Building Council.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *