Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat marti ca Romania ar putea avea un ministru care sa se ocupe de absorbtia fondurilor europene, intrucat liderii europeni ne cer mai multa eficienta.
„Este nevoie sa existe o persoana care intr-adevar este de fapt legatura intre Comisia Uniunii Europene si Guvernul Romaniei, o persoana – voce autorizata, care dupa aceea sa transmita mai departe acele mesaje si masuri care trebuie luate”, a declarat ministrul, la Radio Romania Actualitati.
Borbely a precizat ca Uniunea Europeana este nemultumita de modul in care sunt gestionate in Romania fondurile comunitare.
„Speram ca in prima perioada a anului, in primul semestru al anului 2011 sa putem demonstra ca putem sa cheltuim acesti bani, pentru ca altfel vom avea probleme exraordinar de mari. Uniunea Europeana ne va intreba de ce mai cerem bani suplimentari, daca nu putem sa cheltuim cele 31 de miliarde de euro care ne stau la indemana pana in anul 2015”, a spus Borbely.
In acest an, situatia absorbtiei fondurilor UE este „dezastruoasa”, iar pana in prezent Romania a atras doar o zecime din fondurile UE.