Un studiu realizat anul trecut a aratat ca romanii se despart cu greu de electronicele vechi din casa. Valentin Negoita, presedintele organizatiei Ecotic, care se ocupa de reciclarea deseurilor din echipamentele electrice si electronice (DEEE), are doua explicatii pentru acest tip de comportament.
Pe de o parte, oamenii se gandesc ca poate le mai trebuie electronicele vechi, mai ales din dorinta de a valorifica un obiect costisitor la achizitie, despre care proprietarii considera ca nu si-a scos banii si atunci mai incearca sa-l repare, sa-l conserve, sa-l utilizeze in scopuri improprii. Pe de alta parte, multi dintre cei care ar vrea sa scape de ele, nu au la indemana o modalitatea lesnicioasa.
„Li se pare dificil sa se intereseze cum si unde pot da aceste aparate vechi, percep aceasta operatiune ca implicand un timp si un efort suplimentare si amana acest moment, fara sa isi dea seama ca isi pun in pericol sanatatea”, spune acesta.
Copiii, mai usor de educat decat adultii
„Adultii au deja obiceiuri create pe care si le vor schimba greu sau poate deloc. In cazul copiilor, care acum isi formeaza mentalitati, obisnuinte si sisteme de valori, este mult mai simplu sa determinam o atitudine corecta”.
Totusi, mentalitatile s-au mai schimbat. In ultimii patru ani, de cand exista Ecotic, oamenii au devenit mai constienti de importanta reciclarii DEEE.
„Semnalele cele mai bune le primim sunt de la copii si adolescenti, spre care se indreapta si cele mai multe dintre campaniile noastre, pentru ca ei vor fi asa cum ii formam noi. Cel mai recent proiect, „Vanatoarea de monstri”, desfasurata in 94 de scoli din tara, a atras multi elevi care au inteles importanta colectarii si reciclarii corecte a DEEE”.
Ca in orice ramura a reciclarii, si in privinta DEEE exista tinte europene care prevad colectarea anuala de patru kilograme de echipamente electrice si electronice pe cap de locuitor. Anul trecut Ecotic a colectat 10.505 tone de DEEE-uri, o crestere de 15% fata de 2008. Aceasta cantitate se traduce in 30% din totatul DEEE-urilor colectate in intreaga tara si 31% din totalul de echipamente electrice si electronice vandute de membrii organizatiei in anul 2008.
Cu toate acestea, admite presedintele Ecotic, desi an de an cresc cantitatile colectate, piata e inca departe de momentul maturizarii.
Cum sunt reciclate echipamentele electrice si electronice
DEEE colectate se pot reutiliza intregi sau, dupa caz, pot fi dezmembrate pana la nivelul partilor componente, piesele rezultate din dezasamblare fiind utilizate ulterior la integrarea in echipamente electronice. Astfel, acestea pot fi reutilizate, reciclate si valorificate.
* Reutilizare: orice operatiune prin care DEEE sau componentele acestora sunt utilizate in acelasi scop pentru care au fost concepute.
* Reciclare: reintroducerea, intr-un proces de productie, a materialelor recuperate din DEEE, in acelasi scop sau in alte scopuri, cu exceptia valorificarii energiei
* Valorificare: introducerea DEEE sau a fractiilor rezultate din tratare intr-un proces tehnologic care are ca rezultat final recuperarea metalelor, compusilor metalici, materialelor organice sau utilizarea acestora ca si combustibil.
„Practic, incercam sa protejam mediul si sanatatea oamenilor prin adoptarea unor criterii in ceea ce priveste colectarea, depozitarea si manipularea, precum si tratarea DEEE”, mai spune Valentin Negoita.
Iar costurile de colectare, tratare si reciclare sunt acoperite prin timbrul verde, sau taxa de mediu care se plateste la achizitionarea oricarui produs electric sau electronic.
Colaborarea cu autoritatile, si buna si rea
Unele autoritati locale adera la principiile eco si sunt foarte deschise, pe cand altele, nevazand rezultatele imediate, cred ca arunca banii in vant. „Astfel de actiuni au rezultate in timp, trebuie sa ai o anumita viziune si un grad important de responsabilitate sociala si personala ca sa intelegi de ce este important sa te implici si sa cooperezi”, spune Valentin Negoita.
Experienta acestuia in domeniu confirma faptul ca operatorii au nevoie de sustinerea autoritatilor locale pentru a obtine rezultate mai bune, de norme care sa contribuie la eficientizarea procesului de reciclare, de monitorizarea modului in care se desfasoara managementul deseurilor electronice.
La fel, tot autoritatile sunt cele care trebuie sa intervina la evenimente de genul Marea Debarasare si sa-i impiedice pe alti oameni sa ia electronicele vechi inaintea operatorului.
„Nu avem nici mandat, nici competente pentru a rezolva astfel de situatii. Cat timp acesti oameni primesc bani cind vin cu aceste deseuri, cat timp noi toti le dam lor in grija echipamentele si aparatele defecte din casele noastre, ei sunt incurajati sa continue”, spune Valentin Negoita, presedintele Ecotic.
Autoritatile ar putea sa aplice si niste masuri coercitive, daca este cazul – astfel incat sa ne formam cu totii anumite reflexe sanatoase si obiceiuri bune in ceea ce priveste colectarea, mai spune acesta.
„Noi intervenim in partea de educatie si de schimbare a obiceiurilor, incercam sa le explicam romanilor ca si colectarea si reciclarea sunt operatiuni foarte delicate, care presupun o anumita expertiza si respectarea unor reguli foarte stricte, in conformitate cu care numai anumiti operatori sunt autorizati sa actioneze”, Valentin Negoita, presedinte Ecotic
Cum puteti scapa de electronicele vechi
Ecotic pune la dispozitia acestora 300 de containere, 70 de pubele, 122 de „colturi verzi” si 100 de boxpaleti pentru colectare, la nivel national.
Acestea sunt amplasate astfel:
* puncte de colectare municipale stradale, insemnand: containere semnalizate, pozitionate stradal, intr-o zona publica (inclusiv scoli sau alte institutii), cu orar de lucru, sub administrarea autoritatilor locale, direct sau prin salubritate;
* puncte de colectare stradale private, insemnand: containere semnalizate, pozitionate stradal intr-o zona publica, cu orar de lucru, sub administrarea operatorilor privati;
* centre de colectare private, insemnand: zona ingradita, acoperita, semnalizata corespunzator, program de functionare, cu operatiuni de receptie, preluare, cantarire, sortare si depozitare DEEE, efectuate de personal calificat (inclusiv centre Remat);
* puncte de colectare din retail – aferente hypermarketurilor si magazinelor de profil electronic si electrocasnic.
* Pe langa acestea, colectarea DEEE se efectueaza si prin: preluari DEEE de la companii si institutii;
* preluari din „Marea Debarasare”;
* preluari de la scoli implicate in programe de colectare;
* colectarile efectuate de operatorii privati in zona lor de acoperire si raportate catre ECOTIC.
„In momentul in care oamenii vor da dovada de responsabilitate, de disciplina si vor inceta sa mai fie nepasatori, sa vandalizeze deseurile sau sa faca lucruri fara simt de raspundere, atunci vom vedea cu adevarat schimbari in bine”. Valentin Negoita, presedinte Ecotic
Sursa: Evenimentul Zilei