Romsilva vrea sa reduca numarul fondurilor cinegetice gestionate de la 572 la circa 300,pana in 2012

Regia Nationala a Padurilor (RNP) Romsilva vrea sa reduca numarul fondurilor cinegetice pe care le gestioneaza de la 572, cate sunt in prezent, la circa 300, pana in anul 2012, deoarece nu sunt profitabile, a declarat pentru NewsIn directorul in cadrul Regiei, Gheorghe Mohanu.Romsilva

„Suntem interesati de profitabilitatea si rentabilitatea pe care o au fondurile cinegetice din gestionarea noastra (n.r. RNP Romsilva), motiv pentru care se fac evaluari ale acestor indicatori. Prin serviciu special din cadrul Romsilva monitorizam fiecare fond de vanatoare si luam masuri pentru a ridica cat mai mult atat profitabilitatea, cat si rentabilitatea”, a explicat in cadrul unui interviu acordat Agentiei NewsIn, Gheorghe Mohanu.

Potrivit acestuia, daca RNP considera ca, in ciuda masurilor luate, fondul cinegetic nu aduce profit, se recurge la disponibilizarea acestuia.

„Unde am constatat ca din motive subiective, in special din cauza factorului uman, s-au inregistrat pierderi importante, chiar si in conditiile in care au fost luate masuri de imbunatatire a starii fondului de vanatoare, am luat decizia disponibilizarii fondului cinegetic respectiv. In plus, un alt motiv care conduce la renuntarea la un fond cinegetic este cota mica de vanatoare sau din specii de vanat care nu sunt prea cautate de vanatori. In aceste situatii, pierderea este sigura, adica bilantul se incheie pe minus, indiferent ce ai face si ce masuri ai mai lua”, a spus directorul in cadrul RNP.

Astfel, Romsilva a scos din gestionare 42 de fonduri de vanatoare care au fost scoase la licitatie saptamana trecuta de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR). In plus, Regia va mai renunta la peste 250 de fonduri cinegetice pana in anul 2012, urmand sa le pastreze doar pe cele unde statul este proprietar pe o suprafata cat mai mare a fondului forestier de care apartin fondurile de vanatoare.

„Nu ne oprim aici, vom continua cu analiza fiecarui fond si vrem ca in 2-3 ani, respectiv la urmatoarea mare licitatie si incredintare de fonduri de vanatoare, din 2011-2012 sa ramanem numai cu acele fonduri pe care ne putem desfasura activitatea nestingheriti, respectiv aproximativ 300. Acestea sunt fondurile de vanatoare situate pe fonduri cinegetice care fac parte, in cea mai mare parte, din proprietatea publica a statului”, a adaugat Mohanu.

Acesta a explicat ca astfel Regia nu va mai trebui sa achite tarifele de gestionare proprietarilor terenurilor si va putea sa isi desfasoare in conditii optime activitatea in aceste fonduri.

„In afara de faptul ca platim altora foarte mult pentru acele suprafete cinegetice, noi nu putem nici sa ne organizam corespunzator activitatea, pentru ca proprietarul de teren, in multe cazuri ne face probleme. Fie ne interzice accesul sau nu ne lasa sa asiguram protectia vanatului, desi legislatia obliga proprietarii sa permita gestionarilor fondurilor de vanatoare sa isi desfasoare activitatea”, a mai mentionat Gheorghe Mohanu.

Potrivit datelor RNP, Romsilva gestioneaza in prezent 572 de fonduri cinegetice care se intind pe o suprafata de 6,2 milioane hectare, ceea ce reprezinta circa 28% din totalul suprafetei cu productivitatea cinegetica din Romania.

Sursa: NewsIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *