Schweighofer hărțuiește activiștii de mediu incomozi

Foto: Toro Attila

Compania HS Timber Productions- fostă Holzindustrie Schweighofer, intimidează activiști de mediu prin instanțe de judecată. Pentru că au fost incomozi, ecologiștilor li se cere să plătească cheltuieli de judecată de peste 47 000 euro.

În 2015 Asociația Neuer Weg, împreună cu alte ONG-uri de mediu, au dat în judecată Schweighofer. Motivul a fost construcția și funcționarea ilegală a fabricii de cherestea de la Reci (Covasna).

După primul proces început de activiști în 2015, pentru aceeași speță, au mai fost deschise încă cinci procese. Toate cele șase procese deschise de asociație s-au încheiat definitiv, cu câștig de cauză pentru Schweighofer.
Pentru că a pierdut procesele, Asociația Neuer Weg a trebuit să plătească cheltuieli de judecată.

Compania austriacă a încercat să-și recupereze cheltuielile de judecată de la asociație. Dar fără succes, pentru că nu a avut ce bani să-i ia.

De aici a început hărțuirea. Compania a deschis șase noi procese în civil. De această dată, nu împotriva asociației care are răspundere juridică, ci împotriva lui Hans Hedrich și Johannes Klein, cei doi reprezentanți ai asociației, persoane fizice. În toate aceste noi procese, Schweighofer a cerut cheltuieli de judecată de câteva ori mai mari decât a stabilit inițial tribunalul.

Ce a făcut compania austriacă este o practică deosebit de periculoasă. Un exemplu de manual prin care corporațiile încearcă să închidă gura activiștilor incomozi și oricui va mai dori să le conteste practicile. Tactica se numește SLAPP (Strategic Lawsuit Against Public Participation) și este folosită de marile corporații cu intenția de a-i cenzura, intimida și reduce la tăcere pe cei care le critică.

Scrie și tu, chiar acum, lui Dan Banacu, General Manager HS Timber Productions SRL (Schweighofer România) și cere-i să înceteze hărțuirea în instanță a activiștilor de mediu Hans Hedrich și Johannes Klein de la Asociația Neuer Weg.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *