Se reiau turele banatene pentru biciclisti

    Se reiau turele banatene pentru biciclisti

    Echipa „Verde pentru Biciclete” reia traditia turelor cicliste banatene. In acest sfarsit de saptamana, sambata, 30 aprilie 2011, este programata prima plimbare din acest an, pe un traseu de aproximativ 17 kilometri, pana la Dumbravita.
    Punctul de intalnire pentru plecarea in tura este deja cunoscuta Casa „Verde pentru Biciclete”, parcarea Timco de pe strada Circumvalatiunii, la ora 10.00.
    Toti amatorii mersului pe doua roti sunt invitati sa insoteasca grupul de ciclisti pe traseul Casa „Verde pentru Biciclete” – Muzeul Satului – barajul de la Dumbravita – Dumbravita – retur. Se recomanda participarea indeosebi cu bicicleta de tip mountain-bike. De asemenea, vehiculele trebuie sa fie corespunzator echipate si se recomanda purtarea castii de protectie si/ sau a vestei reflectorizante.
    Inainte de plecarea in tura, cei care nu au numar de biciclist vor putea primi unul de la voluntarii „Verde pentru Biciclete”.
    Tura este accesibila tuturor categoriilor de varsta. Lungimea traseului este de aproximativ 17 kilometri, durata de parcurgere fiind de aproximativ 2 ore. In timpul turei, se vor face popasuri de regrupare, precum si de realimentare cu apa si mancare, dupa caz.
    Pentru detalii, cei interesati pot suna la numarul de telefon 0722.550.897, la Gratian Bolog, coordonatorul turei.
    Tura banateana de sambata este prima dintr-o serie de opt care vor avea loc in acest an si poate fi considerata o tura de incalzire, data fiind lungimea redusa a traseului. Turele cicliste banatene au devenit deja ture traditionale in cadrul campaniei „Verde pentru Biciclete”, primele ture de acest gen avand loc in 2009. Scopul organizatorilor este de a incuraja miscarea in aer liber, in imprejurimile verzi ale Timisoarei, participantii bucurandu-se de natura si de o plimbare pe bicicleta.
    „Verde pentru biciclete” este o miscare pentru pedalare sustinuta de Fundatia Bega Timisoara, in colaborare cu Clubul Sportiv Gratzu, agenda.ro, timisoreni.ro, tion.ro si alti parteneri.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *