Seceta si in 2008, dar nu ca in 2007

Specialistii spun ca si in vara aceasta vom avea canicula, dar va ploua mai mult ca anul trecut.

Anul acesta va fi un an destul de secetos, dar lipsa ploii nu va genera o uscaciune atat de puternica precum cea de anul trecut, anunta specialistii Administratiei Nationale de Meteorologie.

In acest an nu vor fi inundatii pe raurile mari, precum cele din 2005, nu vor fi temperaturi maxime precum cele din 2007, dar in lunile iunie-iulie vom avea totusi scurte perioade caniculare.

„In lunile mai, iunie, iulie va fi chiar seceta, insa nu atat de puternica precum cea din 2007”, a explicat Ion Sandu, presedintele ANM. In partea de sud-est a Romaniei cantitatile de precipitatii si temperaturile vor fi mai mari decat cele normale, dar seceta va fi doar in Baragan si Dobrogea.

La primavara, va ploua zdravan

Conform datelor ANM, in ultima parte a lunii februarie, regimul termic al aerului va fi in general normal, cu temperaturi situate intre 0 si -2°C. Precipitatiile vor ajunge in unele zone pana la 40 de litri pe metrul patrat, dar in general nu vor depasi 25 de litri pe metrul patrat.

In martie, temperaturile medii se vor situa intre limite normale, adica intre 4°C si 6°C, iar precipitatiile vor fi mai mari decat cele normale, de 40 litri/mp, dar nu vor depasi 60 litri/mp. Din aprilie, temperaturile vor creste, astfel incat valoarea medie se va situa intre 8° C si 10° C, iar precipitatiile vor fi in limite normale de vara, situandu-se intre 40 si 60 litri/mp. In mai, vom avea temperaturi medii de 14-16 grade si precipitatii de 60-80 litri/mp.

Incepand din iunie, se face foarte cald

Inca de la inceputul lunii iunie, temperaturile vor depasi mediile normale pentru aceasta perioada, valoarea medie situandu-se intre 18 si 20 grade Celsius. Precipitatiile vor fi normale, de circa 60-80 litri/mp, mai mici in Baragan si Dobrogea. In lunile iulie si august vor fi depasite temperaturile medii normale pentru aceasta perioada, ajungandu-se pana la 20-24 grade.

Specialistii ANM spun ca, in ultimul secol, in Romania temperaturile au crescut in medie cu 0,5 grade, o crestere semnificativa fiind consemnata in zonele extracarpatice si mai moderata in zonele intracarpatice. Anul 2007 a fost cel mai cald din ultima suta de ani.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *