Comisarul-sef al Garzii de Mediu Timis, Marian Eperies, a declarat ieri ca societatea Smithfield polueaza solul cu dejectii, in localitatea Gataia, din judetul Timis, pentru ca bazinul in care se colecteaza dejectiile are fisuri.
„Am facut un control de rutina si am constatat ca solul este afectat de infiltratiile dejectiilor. Acum va trebui sa verificam toate fermele, pentru ca s-ar putea sa nu fie unic cazul de la Gataia”, a spus Eperies.
Potrivit acestuia, tot la Gataia compania americana a amplasat ilegal un depozit de dejectii pentru care nu avea aprobare de la Garda de Mediu.
„Au stocat dejectiile in bazine mari de pamant. Nu e conform din punctul de vedere al mediului”, a afirmat Eperies.
Comisarul-sef de la Garda de Mediu a adaugat ca, daca Smithfield nu rezolva problema dejectiilor, se va cere sistarea activitatii in acele ferme la care sunt probleme.
Sursa: Curentul