Starea solurilor si a padurilor din Romania

STAREA SOLURILOR

Desi, in ultimii ani, o serie de unitati industriale au fost inchise, iar altele si-au redus activitatea, poluarea solului se mentine ridicata in multe zone fierbinti (Borzesti-Onesti, Bacau, Ploiesti, Brasov, Isalnita, Pitesti, Govora, Suceava, Tg. Mures, Turnu Magurele, Tulcea).
O problema care trebuie avuta in vedere este cea a celor 973 de depozite industriale si orasenesti, care ocupa 11.086 ha teren si care polueaza solul, apele subterane si in unele cazuri si apele de suprafata.
Folosirea ingrasamintelor chimice, a pesticidelor, ierbicidelor polueaza solul si produsele agricole.
Poluarea cu petrol si apa sarata de la exploatarile petroliere si transport este prezenta pe circa 50.000 ha.
Alunecarile de teren (circa 0,7 milioane ha) provoaca pierderi de sol de pana la 41,5 t/ha/an.

STAREA PADURILOR

In scopul evaluarii si supravegherii starii de sanatate a padurilor, s-a organizat un sistem de monitorizare a padurilor din Romania, bine pus la punct si conectat la sistemul european.
In ultimii ani, datorita ploilor abundente starea de sanatate a padurilor s-a imbunatatit manifestandu-se prin reducerea defolierii.
In anul 1999, din numarul total de arbori evaluati, 87,3% au fost sanatosi si 12,7% vatamati.
Rasinoasele au inregistrat o stare de sanatate mai buna decat foioasele, procentul arborilor sanatosi fiind de 90,9% fata de 86,0%.
Dintre rasinoase, cele mai afectate specii sunt: bradul (cu 11,6% din arbori vatamati), urmat de pini (11,3%).
Dintre foioase, cele mai vatamate specii sunt: stejarul brumariu si stejarul pufos (33,5%), garnita (25,0%), stejarul pedunculat (23,8%), salcamul (21,1%). Fagul este specia cea mai putin afectata dintre foioase (9,9%), iar dintre rasinoase molidul (8,2%).
Comparativ cu anul 1998, in anul 1999 starea de sanatate a padurilor, atat la nivel national, cat si regional, nu s-a modificat semnificativ, mentinandu-se tendinta de ameliorare, care se face simtita incepand cu anul 1995. Romania se incadreaza, in continuare, in randul tarilor europene cu paduri de la slab la mediu afectate.
Pe plan international, in functie de rezultatele privind starea de sanatate a padurilor in anul 1999, Romania a fost considerata ca tara cu paduri moderat afectate, depasind cu putin pragul de incadrare in grupa tarilor cu paduri slab vatamate.
Impadurirea terenurilor degradate, crearea de perdele forestiere in zonele supuse secetei ingrijirea padurilor, realizarea de amenajamente silvice sunt masuri de importanta strategica in tara noastra, pentru cresterea rolului padurilor in redresarea mediului.
In anul 1999 s-au executat lucrari de regenerare a padurilor in fondul forestier, pe terenuri degradate preluate in fond forestier si pe terenuri din afara acestuia, pe o suprafata de 21,18 mii hectare, la fel ca si in anul precedent.

Aceste date sunt furnizate de catre Ministerul Mediului si dezvoltarii durabile din Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *