Suceava: Piste pentru biciclete din primavara anului viitor

    Primele piste pentru biciclete din municipiul Suceava vor fi amenajate in primavara anului viitor. Potrivit primarului Ion Lungu, singura sansa pentru ca sucevenii sa poata circula cu bicicleta prin oras, fara a se afla in pericol in trafic, este amenajarea pistelor pe trotuarele mai late.

    Desi initial autoritatile locale au sustinut ca amenajarea acestor piste este imposibila in Suceava, din cauza configuratiei strazilor, municipalitatea ia in calcul marcarea trotuarelor din zona centrala, latimea acestora permitand astfel de amenajari.
    „Vom imparti, practic, trotuarele in doua si vom delimita, printr-un marcaj, zona pietonala, de zona pentru biciclete. Vom da posibilitatea celor care doresc sa circule cu bicicleta sa se deplaseze in siguranta macar de la Spitalul Judetean, pana in zona centrala a municipiului”, a declarat primarul Ion Lungu.
    Edilul-sef al Sucevei a precizat ca pistele pentru biciclete vor fi marcate cu semne distincte, circulatia pietonilor fiind interzisa in aceasta zona. Daca pe unele strazi din Suceava nu exista continuitate pentru ca pistele sa poata deveni functionale, din cauza curbelor foarte stranse, pe alte strazi nici macar nu se pot face astfel de amenajari, spatiul fiind insuficient chiar si pentru circulatia autovehiculelor sau a pietonilor.

    Sursa: Monitorul de Suceava

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *