Orasul incas Machu Picchu, inclus recent printre cele sapte noi minuni ale lumii, a fost scos de pe lista UNESCO a patrimoniului pe cale de disparitie. Cetatea a fost inclusa insa sub inalta supraveghere a UNESCO, relateaza Livingperu.com.
„UNESCO a ridicat observatii tehnice cu privire la Machu Picchu. Acesta nu este supus riscului”, a declarat Directorul Institutului National de Cultura (INC), Cecilia Bakula.
Cu toate acestea, UNESCO va continua sa supraveghze orasul incas si sa coordoneze un plan de dezvoltare pentru zona Aguas Calientes, situata in apropierea sanctuarului arheologic.
Anul trecut, in luna aprilie, UNESCO a trimis o misiune la Machu Picchu, Peru, institutia fiind ingrijorata de conservarea cetatii.
Inaltat pe la 1450 de suveranul incas Pachacuti, Machu Picchu a fost abandonat de locuitorii sai in 1572, apoi uitat. Ruinele orasului Machu Picchu au fost redescoperite in 1911, de catre arheologul Hiram Bingham.
Stravechea localitate incasa se afla la o inaltime de peste 2761 de metri. Terase, fotificatii, palate regale, locuinte simple, bazine de acumulare a apei de ploaie, caramizi, piete, totul a fost ridicat din piatra. Din cauza miilor de vizitatori care trec pe aici zilnic, peste 2000, locatia se afla in pericol de distrugere. Numai in 2006 au trecut pe la Machu Picchu 800.000 de vizitatori.
Din 1983 a devenit zona protejata de UNESCO, organizatia incearcand sa ia masuri pentru prevenirea distrugerii „orasului pierdut”, cum mai este cunoscut.