Parcul Bratianu din Oradea s-a imbogatit cu 39 de puieti de Gingko Biloba, care au fost plantati sambata dimineata de catre angajatii UniCredit Tiriac Bank, in cadrul unei actiuni derulate prin proiectul „Mai mult verde”. Fiecare copac a primit un nume, primul fiind botezat „Adrian”, dupa numele regretatului poet Adrian Paunescu.
In medie, un adult respira de 17.280 de ori pe zi. Aerul pe care il inspiram este, in special in oras, poluat si plin de noxe, ceea ce are numai consecinte negative asupra sanatatii. Pentru a avea parte de aer curat ar trebui fie sa ne mutam intr-o zona plina de copaci, fie sa aducem copacii aproape de noi. In acest sens, angajatii UniCredit Tiriac Bank din Oradea au dorit sa fie siguri de existenta unei surse de oxigen care sa fie prezenta in orasul nostru timp de un mileniu, plantand puieti de Gingko Biloba, un arbore cu proprietati unice, simbol al dezvoltarii durabile. Imbracati cu tricouri verzi si inarmati cu cele necesare, ei s-au prezentat sambata dimineata, la ora 9.00, in Parcul Bratianu, pentru a planta copaci. „Ne aflam aici pentru a planta Gingko Biloba, care sunt arbori speciali, datatori de viata si sanatate. Pe toti ii botezam. Primul pom plantat de noi se numeste Adrian, in memoria poetului Adrian Paunescu, pe ceilalti ii vom boteza cu numele copiilor nostri”, ne-a spus Teodora Muth, director UniCredit Tiriac Bank, Sucursala Mihai Viteazul, mentionand ca la ritmul la care se taie in Romania, fara nicio logica si fara sa se planteze nimic in loc, ar trebui organizate mai des asemenea actiuni. „De cinci ani, grupul nostru organizeaza, in majoritatea celor 22 de tari in care avem filiale, asemenea actiuni de plantare de copaci. In total, angajatii UniCredit Tiriac Bank din Oradea au plantat azi (n.r. – sambata) 75 de copaci, in cadrul unui proiect care s-a desfasurat simultan in 10 orase din tara”, ne-a spus si Felix Muscas, directorul Sucursalei Oradea UniCredit Tiriac Bank.