Oamenii de stiinta se tem ca in conditiile topirii ghetii polare, ursul alb ar putea deveni vulnerabil fata de marii pradatori marini, precum rechinii.
Aceasta ingrijorare a aparut dupa ce in stomacul unui rechin de Groenlanda a fost gasit un rest din mandibula unui pui de urs polar.
Oamenii de stiinta nu stiu cum sa explice aceasta descoperire si spun ca pana acum nu s-a mai intamplat ca ramasite de urs polar sa se gaseasca in stomacul vreunui rechin. Pentru ca ferocitatea si dimensiunile ursului polar tin la distanta orice pradator, inclusiv rechinii, iar balena ucigasa nu traieste in zona Groenlandei, ci mult mai spre nord.
Savantii se tem ca topirea accelerata a gheturilor polare ar putea vulnerabiliza ursii, mai ales pe cei bolnavi, raniti sau batrani, care nu mai au la indemana suprafetele de gheata, unde s-ar refugia si ar putea fi atacati de rechini.
„Rechini-gunoieri”
Seful Laboratorului Canadian de Cercetare a Rechinilor de la „Department of Fisheries and Oceans”, Steve Campana, a spus: „Daca au ajuns rechinii sa atace ursii polari este o intrebare de un milion de dolari”.
In conditiile in care rechinii nu ataca nici macar ursii tineri, iar puii sunt de neatins, fiind protejati de mama lor, savantii cred ca s-ar putea sa fie vorba si de un „rechin-gunoier” care a mancat un urs mort.
Concluzia dezbaterilor aprinse care ii preocupa in prezent pe cercetatori este ca „ipoteza terifianta a ursilor polari vanati de rechini trebuie in continuare cercetata cu toata atentia”, cum a precizat Sonja Fordham, o reputata specialista de la International Union for Conservation of Nature.
Sursa: Adevarul