Vara lui 2008 va intra in Cartea recordurilor

Perioadele de seceta extrema vor alterna cu cele de precipitatii abundente.

Anul 2008 va figura in topul primilor cei mai caldurosi 10 ani din 1860 si pana in prezent, estimeaza specialistii. In ciuda faptului ca lunile ianuarie si februarie au fost printre cele mai friguroase comparativ cu aceeasi perioada a ultimilor 10 ani.

Lunile ianuarie si februarie au adus cel mai racoros inceput de an din ultimul deceniu pentru mai multe zone din emisfera nordica. „Este vorba numai de aceste doua luni, care au fost mult mai racoroase comparativ cu situatia din anii 1994 si 1996”, a declarat seful catedrei de Cercetari Climatice din cadrul Universitatii East Anglia, Phil Jones.

Inceput de an diferit pentru zonele emisferei nordice

Potrivit cercetatorilor, inceputul de an nu a fost la fel pentru toate statele din emisfera nordica. Astfel, primele doua luni din 2008 au fost pe placul pasionatilor de schi din Statele Unite ale Americii, care s-au bucurat de un strat de zapada care a inregistat o medie de aproximativ 10 metri pe parcursul intregului sezon de iarna. Aceeasi situatie s-a inregistrat si in Norvegia, unde stratul de zapada a depasit cu 16% recordul inregistrat in 2004.

De cealalta parte insa, pentru Finlanda, cele doua luni ale inceputului de an au reprezentat cea mai calduroasa iarna din ultimii 148 de ani. De asemenea, ambarcatiunile de mare viteza care fac legatura
intre Helsinki si Tallinn, oprite de obicei pe timpul iernii din cauza apelor inghetate din Marea Baltica, au fost puse in circulatie mai devreme ca oricand, respectiv la mijlocul lunii martie.

Primavara din emisfera nordica a inceput pe 20 martie

Desi anul a inceput, pentru multe regiuni, cu cele mai scazute tempe-raturi din istoria ultimului secol si jumatate, schim-barile climatice deter-mina primavara sa isi intre in drepturi in intreaga emisfera nordica inaintea sfarsitului acestei luni. Conform specialistilor, con-ditiile similare inregistrate in primavara din 1998 si cea din 2005 au determinat temperaturile-record din acei ani.

Tot din cauza schimba-rilor climatice a nins in locuri neobisnuite cu astfel de pre-cipitatii, precum Grecia, Irak si Florida, mai spun expertii Organizatiei Natiunilor Unite. Acestia estimeaza, pe acelasi fond al incalzirii globale, pentru anul 2008 fenomene meteorologice extre-me, perioadele de seceta extrema alternand cu cele de precipitatii abundente.

Oficialii din 190 de state se vor intalni, in perioada 29 martie-4 aprilie, la Bangkok, pentru a discuta semnarea unui tratat pe termen lung, care sa stabileasca noi masuri privind combaterea schimbarilor climatice, tra-tat care sa vina in completarea Protocolului de la Kyoto.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *