Verde pentru Biciclete continua Turele banatene

    Verde pentru Biciclete continua Turele banatene

    Amatorii mijloacelor de locomotie pe doua roti sunt invitati la o noua pedalare recreativa in acest sfarsit de saptamana. Echipa „Verde pentru Biciclete” organizeaza duminica, 31 iulie 2011, cea de-a saptea tura ciclista banateana marca VpB.
    Punctul de intalnire pentru plecarea in deplasare este cel deja cunoscut, Casa „Verde pentru Biciclete” (Parcarea Timco, strada Circumvalatiunii), iar adunarea ciclistilor este programata pentru ora 9.

    Toti amatorii mersului pe doua roti sunt invitati sa se alature organizatorilor pe traseul: Casa „Verde pentru Biciclete” – Giarmata – Cerneteaz – Covaci – Timisoara.

    Pentru participarea la aceasta tura se recomanda participarea indeosebi cu bicicleta de tip mountain-bike. De asemenea, bicicletele trebuie sa fie corespunzator echipate si se recomanda purtarea castii de protectie si/sau a vestei reflectorizante.
    Inainte de plecare, cei care nu au deja numar de biciclist, vor putea primi unul de la voluntarii implicati in campania pentru pedalare.
    Tura este accesibila tuturor categoriilor de varsta. Lungimea traseului este de aproximativ 29 de kilometri, durata de parcurgere fiind de circa 4 ore. Se vor face popasuri de regrupare precum si de realimentare cu apa si mancare, dupa caz.
    Pentru detalii, cei interesati pot contacta organizatorii la numarul de telefon 0722 550 897, persoana de contact Gratian Bolog, coordonatorul turei.
    Turele cicliste banatene au devenit deja traditionale in cadrul campaniei „Verde pentru Biciclete”, primele ture de acest gen avand loc in 2009. Scopul deplasarilor recreative este de incuraja miscarea in aer liber si de a face cunoscute imprejurimile verzi ale Timisoarei.
    „Verde pentru Biciclete” este o miscare pentru pedalare sustinuta de Fundatia Bega, in colaborare cu Clubul Sportiv Gratzu, Agenda, agenda.ro, timisoreni.ro, tion.ro si alti parteneri.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *