Un proiect de cercetare ar putea duce la scaderea cu 95% a continutului de dioxid de sufl din vin

Strugurii si vinul rosu contribuie la arderea grasimilor
Un proiect de cercetare ar putea duce la scaderea cu 95% a continutului de dioxid de sufl din vin

Cercetatorii europeni au inregistrat progrese in directia identificarii unei alternative la adaugarea de dioxid de sulf in compozitia vinului rosu si a altor produse alimentare, cum ar fi fructele uscate, informeaza un comunicat al Comisiei Europene (CE) dat publicitatii vineri la Bruxelles.

Dioxidul de sulf (SO2), etichetat E220 pe ambalajele alimentelor, este utilizat drept conservant pentru anumite fructe uscate si la producerea vinului, ca agent antimicrobian si antioxidant.

Dioxidul de sulf prezent in alimente in cantitati mici este tolerat de majoritatea oamenilor, dar, la unele persoane, acesta poate cauza reactii alergice sau alte efecte secundare, cum ar fi durerile de cap.

Proiectul SO2SAY, finantat de Uniunea Europeana si derulat de ttz Bremerhaven, un centru de cercetare aplicata din Germania fara scop lucrativ, considera ca a identificat o combinatie a doua extracte care ar putea fi utilizata in locul SO2.

Ambele componente ale acesteia sunt prezente in vin in mod natural. Conform studiilor realizate in cadrul proiectului, aceasta combinatie ar putea reduce nivelurile de SO2 in vin, de exemplu, cu peste 95%.

Vinul care contine noul aditiv a fost deja degustat in Marea Britanie, Spania si Germania si a fost considerat a fi la fel de bun ca vinul care contine sulf, imbuteliat sub marci de referinta.

In mai 2012 a fost imbuteliat un nou lot de sticle, care vor fi destupate in ianuarie 2013 de catre cei noua membri ai consortiului care a initiat proiectul, iar dupa patru luni vor urma teste suplimentare.

In cazul unei reusite, fezabilitatea tehnica a utilizarii noii combinatii va fi astfel demonstrata si vor putea fi demarate procedurile pentru autorizarea acesteia, se noteaza in comunicatul CE.

Principalul avantaj al SO2 este actiunea sa antioxidanta si, in acelasi timp, capacitatea sa de inhibare a ‘innegririi enzimatice’ a produselor alimentare, de exemplu a merelor proaspat taiate. In plus, dioxidul de sulf actioneaza in calitate de conservant in alimente, prevenind proliferarea microbiana.

Cu toate acestea, SO2 si sulfitii reduc in mod semnificativ asimilarea vitaminei B1. Asimilarea redusa a acestei vitamine poate conduce la mai multe probleme de sanatate, cum ar fi cefaleea cronica si pierderi temporare de memorie.

Astmaticii sunt expusi in mod special riscului, in cazul lor o doza de mai putin de 10 mg de sulfit putand fi suficienta pentru a provoca o criza de astm.

Proiectul, avand o durata de trei ani, a fost demarat in iunie 2009, cu un buget total de 4,1 milioane de euro, din care suma de 3 milioane de euro este pusa la dispozitie prin intermediul celui de-al 7-lea program-cadru pentru cercetare si dezvoltare tehnologica, PC7.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *