O eclipsa partiala de Luna va fi vizibila din Romania in seara de 31 decembrie anul acesta. Anul International al Astronomiei 2009 va fi marcat si de cea mai spectaculoasa eclipsa de Soare din ultimii zeci de ani. Aceasta se va vedea din China.
La Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din centrul Capitalei vin anual peste 5.000 de vizitatori pentru a vedea „de aproape” craterele lunare, planetele sistemului solar, alte corpuri ceresti din Calea Lactee si chiar alte galaxii.
De-a lungul unui an, pe cer se vad toate planetele, iar prima care poate fi observata este Venus.
„Luceafarul de seara” se vede cel mai bine in aceasta perioada. Nu este greu de confundat. Este cea mai stralucitoare „stea” de pe cer, al treilea corp ca luminozitate dupa Soare si Luna. Vazuta prin telescop, „planeta geamana” a Pamantului prezinta faze ca si Luna.
La sfarsitul saptamanii trecute, prin luneta Observatorului Astronomic Bucuresti planeta Venus se vedea doar pe jumatate. Fiind invaluita intr-o atmosfera densa, niciun detaliu nu este vizibil pe Venus.
Vineri seara, Luna era aproape plina. De aceea, prin telescop, craterele satelitului natural al Pamantului nu au fost foarte vizibile. Acestea se observa cel mai bine la Primul Patrar, datorita pozitiei favorabile a iluminarii solare.
Cea mai lunga eclipsa de Soare
Tot de la inceputul anului pana in toamna, pe cer va fi vizibila si planeta Saturn. „Cu Saturn este ceva interesant anul acesta. Este vorba despre un fenomen care se produce o data la 14 ani. Vom vedea planeta fara inele”, explica Adrian Sonka, muzeograf la Observatorul Astronomic.
Dar 2009, Anul International al Astronomiei, va fi marcat de cea mai spectaculoasa eclipsa totala de Soare care a avut loc in ultimii zeci de ani.
„Este o eclipsa care va tine aproximativ sase minute in punctul maxim”, spune Adrian Sonka, de trei ori mai mult decat durata eclipsei din 1999, care s-a vazut cel mai bine de pe teritoriul Romaniei.
Eclipsa se va observa cel mai bine din China. „Cine are drum in Shanghai pe 22 iulie, o va putea vedea. Cine e mai aventuros, se poate duce prin Siberia sau prin Mongolia”, mai spune Adrian Sonka.
De pe teritoriul tarii noastre, abia la anul, pe 15 ianuarie, va fi vizibila o eclipsa partiala de Soare, atunci cand Luna va „musca” putin din Soare (10%). In ianuarie 2011 insa, Luna va acoperi 75% din Soare, aceasta eclipsa fiind, de asemenea, vizibila din Romania.
Pana la urmatoarea eclipsa totala de Soare care va putea fi vazuta de la noi, mai este de asteptat: 3 septembrie 2081.
De Revelion, Pamantul va acoperi partial Luna
Pentru cei care au ratat eclipsa de Luna din august 2008, anul acesta romanii vor putea vedea, inainte de a ciocni o cupa de sampanie la cumpana dintre ani, cum umbra Pamantului acopera partial astrul selenar. La 31 decembrie va fi o eclipsa partiala de Luna, care va incepe la ora 19.00 si va tine pana la 23.30.
Aceasta eclipsa va incheia practic un an foarte important pentru astronomie.
„E pur si muove”
Uniunea Astronomica Internationala, organizatie ce reuneste mii de astronomi din toata lumea, inclusiv romani, a declarat 2009 Anul International al Astronomiei.
In 2009 se implinesc 400 de ani de cand Galileo Galilei a indreptat o luneta catre cer facand descoperiri importante care au schimbat conceptia despre lumea inconjuratoare pentru totdeauna.
Galileo Galilei a demonstrat astfel fiabilitatea teoriei lui Copernic. Nicolaus Copernic este autorul teoriei heliocentrice potrivit careia Soarele este centrul sistemului nostru solar, si nu Pamantul, asa cum se credea anterior.
Fiecare tara planuieste anumite activitati pentru popularizarea astronomiei in acest an. In Romania, orice institutie astronomica va avea activitati in acest sens.
Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” va pregati observatii cu publicul in centrul Bucurestiului, la Universitate. „Vom merge o data pe luna cu instrumentele pentru a face observatii. Nu vom lua bani nimanui”, a precizat Adrian Sonka.
In noiembrie, reprezentantii Observatorului vor organiza o expozitie de imagini 3D. „Saptamana astronomiei in licee” va fi un proiect care va incepe chiar de luna aceasta.
„O data pe luna vom merge in cate un liceu cu o expozitie de astronomie. Vor urma o prezentare de planetariu si observatii”. Proiectul incepe cu Liceul Eminescu din Capitala, pe 19 ianuarie.
Vasile Urseanu, personalitate marcanta
Victor Anestin semnala in august 1907, in ziarul „Adevarul”, necesitatea infiintarii unei asociatii a iubitorilor Cosmosului, potrivit site-ului Observatorului Astronomic.
Imediat are loc infiintarea Societatii Astronomice Romane „Flammarion”, unde s-au inscris peste 300 de membri.
Vasile Urseanu, cel care a condus Societatea Astronomica Romana, a avut o activitate intensa nu numai in marina, ci si in astronomie.
Observatorul Astronomic din Bucuresti pe care contraamiralul Vasile Urseanu l-a infiintat ii poarta numele.
Luneta din cupola a apartinut lui Urseanu
Vasile Urseanu, ca presedinte al Societatii Astronomice Romane, a construit cladirea actualului Observator Astronomic de pe bulevardul Lascar Catargiu din Bucuresti. Cladirea este construita in forma de nava si dispune de o cupola astronomica.
„In momentul de fata, in cupola totul este neschimbat, este exact ca pe vremea amiralului”, spune Adrian Sonka. In cupola se afla luneta ecuatoriala Zeiss, instalata in 1910 si care era folosita de insusi Vasile Urseanu.
„Luneta a fost adusa aici cand s-a construit Observatorul. Acesta a apartinut amiralului Urseanu si avem aici chiar instrumentul pe care l-a instalat el”, a explicat Sonka.
Luneta este functionala, dar reprezentantii observatorului o folosesc doar cu ocazia unor evenimente deosebite, cum ar fi eclipsele totale de Luna sau de Soare. Cupola este foarte veche si functioneaza manual, de aceea este foarte greu de deschis pentru a face de acolo observatii mai dese.
Mii de vizitatori anual
Sunt destul de multi oameni care vin la Observator pentru a privi astrele prin instrumentele optice cu care este dotata institutia. Pana in noiembrie anul trecut, 5.700 de persoane au facut observatii de pe terasa muzeului. Intrarea costa 2 lei pentru elevi si studenti si 4 lei pentru adulti.
Observatorul care functioneaza ca un muzeu este deschis publicului trei seri pe saptamana: marti, vineri si sambata. Cei care vor sa faca o vizita pana acolo trebuie sa consulte inainte prognoza meteo sau pur si simplu sa se uite pe cer pentru a vedea daca este senin.
Numai in aceste conditii se vor putea bucura de spectacolul pe care il ofera cerul in fiecare seara. Oamenii care ajung prin muzeu pot avea parte si de o adevarata lectie de astronomie daca viziteaza expozitia Observatorului.
Sursa: Adevarul