În ultima vreme, discuțiile privind construirea unor incineratoare de deșeuri în marile orașe ale României au luat amploare. Starea de confuzie vis-a-vis de oportunitatea versus pericolul investirii a circa 230 de milioane de euro pentru fiecare astfel de instalație planează, în continuare, asupra populației. În timp ce mulți români, în frunte cu organizațiile de mediu, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la riscurile incinerării deșeurilor, mulți adepți ai acestei soluții argumentează că, din moment ce toate marile orașe ale Europei au incineratoare, ele trebuie să fie “bune”.
Această logică este falsă și are menirea de a induce publicul în eroare, întrucât sugerează ideea că statele dezvoltate ar fi descoperit o tehnologie de incinerare care să asigure doar beneficii, fără un strop de poluare. Pericolele la adresa sănătății și a mediului înconjurător există, indiferent de tehnologia folosită. Dispozitivele de control a poluării aerului, de exemplu, nu au capacitatea de a elimina noxele, ci doar le rețin în cenușă, crescându-i toxicitatea. Această cenușă se cheamă cenușă volantă (sau cenușă zburătoare) și are un conținut ridicat de substanțe periculoase, dăunătoare sănătății, precum: metale grele, mercur, arsenic, cadmiu, dioxină, furani.
Acest filmuleț evocă argumentele principale folosite de promotorii incinerării deșeurilor, precum și contra-argumentele la acestea:
În prezent, România nu are nicio uzină dedicată incinerării deșeurilor municipale, deși, în trecut, au existat mai multe tentative de construire a unor astfel de instalații, în diverse orașe din România. Din fericire, niciunul dintre acele proiecte nu s-a finalizat, iar astăzi, lipsa incineratoarelor reprezintă un avantaj foarte mare pentru țara noastră, întrucât ne putem concentra pe soluțiile alternative de gestionare a deșeurilor, precum măsurile de prevenire și de colectare separată a acestora în vederea reciclării. Țările dezvoltate din vestul Europei, care au o capacitate de incinerare semnificativă, întâmpină dificultăți serioase privind atingerea țintelor de reciclare impuse de UE.
În ciuda avantajului pe care ni-l creează lipsa incineratoarelor, în România a prins contur o practică la fel de dăunătoare, care se numește coincinerare. Multe deșeuri sunt redirecționate către fabrici de ciment, pentru a fi arse. În total, în țară la noi există 7 astfel de stații de coincinerare: Fabrica de ciment Uzina Medgidia, Fabrica de ciment Hoghiz, Fabrica de ciment Tașca, Fabrica de ciment Fieni, Fabrica de ciment Chișcădaga, Fabrica de ciment Câmpulung, Fabrica de ciment Aleșd.
Arderea deșeurilor în fabricile de ciment este o adevărată afacere, care transcende granițele României. Zilnic, cantități mari de deșeuri reciclabile, cu o capacitate calorică superioară altor deșeuri, sunt aduse din străinătate spre a fi arse la noi. Profitabilitatea acestei afaceri e plătită scump de locuitorii din apropierea acestor fabrici, cu prețul propriei sănătăți. Aceștia s-au plâns deseori de poluarea din aer și depunerile de cenușă și alte impurități, care le distrug recoltele. În ciuda acestui fapt, reacția autorităților întârzie să apară. Cazul lor a atras, însă, atenția jurnaliștilor de la France 24 care au mers pe teren la fabrica de ciment din Chișcădaga, unde au stat de vorbă cu mai multe persoane.
Arderea deșeurilor în fabricile de ciment ridică unele probleme serioase. În primul rând, la acest moment nu se cunosc încă date oficiale cu privire la cantitatea sau felul emisiilor rezultate din arderea deșeurilor, iar informarea publicului larg cu privire la pericolele la care este expus este inexistentă. Totodată, nu se cunosc informații despre cantitatea de cenușă volantă obținută zilnic de la aceste 7 fabrici, nici ce substanțe, în ce cantități, conține și nici cum este gestionată această cenușă. În schimb, au început să fie promovate pe piață cărămizi și ciment care conțin un amestec de cenușă volantă cu alte substanțe. Fără a cunoaște informațiile complete privind compoziția cenușii, potențialii clienți riscă să își zidească pereții caselor cu un cocktail de substanțe toxice care le pot afecta iremediabil sănătatea.
De asemenea, în ceea ce privește captarea emisiilor atmosferice poluante, din păcate nicio tehnologie de filtrare nu poate garanta că poate preveni eliberarea în atmosferă a 100% din nanoparticulele generate de arderea deșeurilor. Aceste particule au dimensiuni atât de mici, sub 2,5 nanometri, încât pot pătrunde în corpul nostru prin piele, fără probleme, cauzând probleme cardiace grave, precum și o paletă largă de alte afecțiuni. Fiind atât de mici, pentru măsurarea prezenței și concentrării lor în aer sunt necesare tehnologii de detecție performante, pe care România ori nu le are, ori nu le folosește.
Acest filmuleț ne ajută să ne facem o idee despre cât de mici sunt de fapt aceste particule.
Ce ne spune Uniunea Europeană cu privire la incinerare?
În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România trebuie să respecte ierarhia deșeurilor atunci când își formulează strategia de gestionare a deșeurilor. În realizarea acestei strategii, totodată, România trebuie să aibă în vedere îndeplinirea următoarelor obiective impuse de UE cu privire la deșeuri:
- Atingerea, până în anul 2020, a unei rate de minimum 50% de reutilizare și de reciclare a deșeurilor reciclabile;
- Atingerea, până în anul 2020, a unei rate de minimum 70% de reutilizare și reciclare a deșeurilor nepericuloase provenite din activităţi de construcţie şi demolări;
- Valorificarea a minimum 60% din totalul deşeurilor de ambalaje introduse pe piaţa naţională;
- Colectarea, anuală, a unei cantități de 4 kg/locuitor de deşeuri electrice;
- Colectarea separată a biodeşeurilor în vederea compostării şi/sau fermentării acestora.
- Reducerea cantității de deșeuri biodegradabile aruncate la gropile de gunoi cu minimum 35% față de situația din anul 1995;
Pentru ca aceste obiective să poată fi îndeplinite, sunt necesare investiții consistente în măsuri de prevenire a generării deșeurilor, precum și în implementarea unui sistem eficient care să asigure colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării lor. Cât timp autoritățile vor încuraja incinerarea deșeurilor, industriile alternative vor întâmpina dificultăți în încercarea lor de a deveni profitabile.
Conform Legii 211/2011, legea-cadru privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare, responsabilitatea privind implementarea acestor măsuri aparține structurilor administrației publice locale (APL). Acestea sunt responsabile cu gestionarea deşeurilor municipale din circumscripția teritoriului lor, având următoarele obligaţii principale:
- gestionarea deşeurilor conform țintelor asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană;
- asigurarea şi urmărirea îndeplinirii prevederilor din Planurile Județene de Gestionare a Deșeurilor (PJGD);
- elaborarea de strategii şi programe proprii pentru gestionarea deşeurilor;
- asigurarea colectării separate, a transportului, valorificării şi eliminării finale a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare;
- asigurarea spaţiilor necesare pentru colectarea separată a deşeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deşeu, precum şi funcţionalitatea acestora;
- asigurarea informării prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a deşeurilor din cadrul localităţilor.
Primăriile au început deja să lucreze la îndeplinirea acestor obiective, însă lipsa de expertiză și know-how își fac simțite efectele. Mai mult accent trebuie pus pe informarea și educarea cetățenilor, pe implementarea unor măsuri de prevenire a generării de deșeuri și pe colectarea separată la sursă a acestora. Totodată, municipalitățile ar trebui să asigure stații de sortare a deșeurilor reciclabile, stații de compost pentru biodeșeuri și stații MRBT (recuperare mecanică și tratament biologic) pentru tratarea deșeurilor reziduale/mixte atunci când producerea lor este inevitabilă.
Stațiile MRBT sunt utilizate la scară largă în Europa, asigurând tratarea prealabilă a deseurilor mixte mai înainte de a fi depozitate în rampe. Tratarea se face prin analizarea reziduurilor, în vederea recuperării materialelor care ar mai putea fi reciclate, după care deșeurile organice sunt stabilizate prin tratament biologic (compostare sau descompunere anaerobă, urmată de stabilizare aerobă). Scopul este acela de a crea o masă inertă de deşeuri reziduale, nedăunătoare mediului, care să producă foarte puţin, sau deloc, gaz, odată îngropată în rampa de gunoi.
Implementarea corespunzătoare a instrumentului „plătești-pentru-cât-arunci” și a sistemului de garanție-returnare la nivelul fiecărei comunități ar contribui, de asemenea, semnificativ la atingerea obiectivelor de mai sus.
Toate aceste măsuri sunt detaliate în strategia Zero Waste pentru orașe. Aplicate sinergic, măsurile indicate pot ajuta la evitatarea utilizării gropilor de gunoi și a incineratoarelor de deșeuri.
Atunci de ce implementarea măsurilor ASUMATE prin tratatul de pre-aderare, care sunt atât de NECESARE pentru societatea noastră și sunt ESENȚIALE pentru atingerea țintelor de reciclare impuse de UE, întârzie să apară? Această întrebare reprezintă un prilej pentru un alt articol.
