Warren Buffett investeste 2,5 miliarde de dolari in cel mai mare proiect de energie solara din lume

Warren Buffett investeste 2,5 miliarde de dolari in cel mai mare proiect de energie solara din lume

MidAmerican Energy Holdings, detinuta de miliardarul american Warren Buffett, va investi 2,5 miliarde de dolari in doua ferme de panouri fotovoltaice din California, care vor constitui cel mai mare proiect de energie solara din lume, transmite Bloomberg.

MidAmerican a preluat de la SunPower Corp., controlata de grupul francez Total, doua proiecte situate in zona Los Angeles, cu o capacitate de 579 MW. Fiecare reactor al centralei nucleare de la Cernavoda are o putere instalata de aproximativ 700 MW.

Compania detinuta de Warren Buffett va plati intre 2 miliarde dolari si 2,5 miliarde de dolari in schimbrul proiectului si lucrarilor de constructie, care vor fi derulate tot de SunPower in urmatorii trei ani.

Tot fostul proprietar va opera fermele si va efectua lucrarile de mentenanta in baza unor contracte multianuale.

Buffett a inceput anul trecut sa creasca investitiile in energie solara, cea mai importanta achizitie a sa in domeniu fiind tot o ferma din California, de 550 MW, pentru care a platit 2,4 miliarde dolari.

Directorul financiar executiv al MidAmerican Energy, Patrick Goodman, a declarat in luna noiembrie ca grupul mizeaza pe investitii in energie regenerabila pe fondul preturilor ridicate la care sunt evaluate companiile de utilitati.

California este cea mai mare piata de energie solara din Statele Unite.

SunPower este controlata de grupul francez Total, care detine 66% din actiunile companiei americane, si are o valoare de piata de 732 milioane de dolari, potrivit datelor Bloomberg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *