Apa pl?tit? de companiile energetice, mai scump? decât uraniul
Apa plătită de companiile energetice, mai scumpă decât uraniul
Apa platita de companiile energetice, mai scumpa decat uraniul
Apa platita de companiile energetice, mai scumpa decat uraniul

Companiile energetice sunt afectate de costul prea mare al apei utilizate in producerea energiei electrice, spune Gabriel Dumitrascu, director in cadrul Departamentului pentru Energie. Potrivit acestuia, compania de stat Nuclearelectrica, unul dintre cei mai mari producatori de energei din tara, ar fi ajuns sa cheltuiasca mai mult pe apa decat pe combustibilul scump pe care il foloseste, uraniul.

„In 2000, in baza Legii apelor s-a introdus mecanismul de apa. S-a stabilit atunci un prag, ideea era ca pretul apei sa nu depaseasca 1% din pretul de cost al MWh, lucru acceptat, chiar daca atunci in Romania se punea un tarif pe utilizarea apei. S-a ajuns in 2010 ca pretul apei la Hidroelectrica sa fie peste 16% din pretul de cost. La Nuclearelectrica este putin peste 6%. A ajuns sa fie mai scumpa decat uraniul. Probabil multi si-au pus problema de ce nu se vand microhidrocentrale sau de ce nu se mai fac hidrocentrale. Nu este rentabil”, a spus Dumitrascu.

Acesta a mai spus ca si la societatile pe carbune este aceeasi situatie. „La Complexul Energetic Oltenia se plateste aceeasi apa pentru fiecare grup. O treci prin trei grupuri, o platesti de trei ori. La carbunari a ajuns sa fie de 2,4% in structura de cost. Mult, mai ales ca apa o dai inapoi in rau, imbunatatita, curatata, la standarde de puritate aproape ca apa potabila”, a mai spus Dumitrascu.

Bugetele companiilor, “incurcate” de Guvern

In opinia lui Dumitrascu, legislatia privind procesul de aprobare a bugetelor de venituri si cheltuieli ale companiilor de stat ar trebui schimbata. Bugetele sunt publicate in partea I a Monitorului Oficial, in urma aprobarii lor prin Hotarare de Guvern. Se pune astfel problema daca in cazul unei modificari a legislatiei nu s-ar reduce transparenta in privinta veniturilor si cheltuielilor de la companiile de stat.

Dumitrascu considera ca este o reglementare care afecteaza societatile de stat, ajungand ca bugetele de venturi si cheltuieli sa fie aprobate foarte tarziu, chiar si in lunile octombrie si noiembrie. Dumitrascu sustine ca asupra bugetelor ar trebui sa-si exprime punctul de vedere doar ministerul de resort, urmand ca Ministerul finantelor sa acorde doar un aviz. In aceste conditii, Dumitrascu propune schimbarea legislatiei.

Pe de alta parte, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrilet, a anuntat ca pretul gazelor pentru populatie nu va creste pana la 1 iulie 2015. Potrivit sefului ANRE, din punct de vedere al ANRE de la 1 ianuarie 2015 va disparea piata reglementata non-casnica.

“Consideram ca pretul de la care se reia este pretul la care s-a oprit in luna octombrie, respectiv pretul actual de 53,3 lei/MWh, ceea ce inseamna ca nu vom avea o crestere pe piata casnica reglementata pana cel putin la 1 iulie 2015, cand vom avea noul calendar. Acest calendar care s-a stabilit acum este pana in 2018, iar legea a prelungit pana in 2021, ca urmare este necesara o reevaluare si o reformare a termenelor din calendarul vechi. Consider ca de la 1 ianuarie vom avea pretul de acum si reinceperea calendarului de reglementare”, a afirmat Niculae Havrilet.

Totodata, directorul general al Directiei de Privatizare din cadrul Departamentului pentru Energie, Gabriel Dumitrascu, a declarat ca nu a existat un dezacord intre Romania si Comisia Europeana cu privire la extinderea termenului privind calendarul de liberalizare al pretului gazelor pentru populatie de la finalul anului 2018 la 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here