Toti detinatorii de anvelope vechi sunt obligati de lege sa le predea unui producator sau colector autorizat, in scopul valorificarii acestora . Oamenii pot duce anvelopele uzate in locul de unde le-au cumparat, la orice vulcanizare sau la orice producator sau importator.
cauciucuri uzate
Toti operatorii comerciali care activeaza pe piata anvelopelor au obligatia de a primi anvelopele uzate, indiferent daca au fost sau nu achizitionate de la ei.

In momentul in care anvelopa uzata devine deseu, legislatia prevede ca nu se mai tine cont de brandul care a introdus-o pe piata, ci de cantitate. Astfel, incepand cu anul 2004, in care Guvernul a adoptat o hotarare cu privire la gestionarea anvelopelor uzate, tinta de colectare si valorificare a anvelopelor uzate a crescut de la 60% pana la procentul maxim de valorificare de 80%.

Anvelopele uzate nu pot fi valorificate in proportie de 100% din cauza procesului de uzura a acestora. Eco Anvelope este singura societate care gestioneaza, in prezent, fluxul de anvelope uzate din tara. Aceasta lucreaza cu operatori economici autorizati si specializati in servicii de colectare si valorificare a anvelopelor devenite deseuri.

Eco Anvelope gestioneaza, la nivel national, 13 platfome de colectare a anvelopelor uzate. Directorul societatii Eco Anvelope, Florin Brabete, spune ca la amplasarea platformelor s-a tinut cont de principiul proximitatii.

Acestea au fost infiintate la nu mai mult de 250 de kilometri de centrele de valorificare a anvelopelor uzate, scopul fiind de a eficientiza costurile de operare.

Daca persoanele fizice sau companiile arunca anvelopele uzate in mediul inconjurator, in loc sa le predea spre colectare si valorificare la un operator specializat, ele sunt sanctionate, potrivit legislatiei in vigoare, cu amenzi cuprinse intre o suta si zece mii de lei.

Un leu pentru fiecare kilogram nevalorificat

Legea prevede ca producatorii si importatorii de anvelope sa predea spre valorificare unor operatori specializati aceeasi cantitate de anvelope pe care au pus-o pe piata. De exemplu, la 100 de tone de anvelope comercializate intr-o anumita perioada, un agent economic trebuie sa preia de la consumatorii finali 100 de tone de anvelope uzate, prin intermediul unui colector autorizat.

In caz contrar, producatorul sau importatorul respectiv trebuie sa plateasca la Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) o taxa de un leu pe kilogramul de anvelopa. Plata se face avand in vedere diferenta dintre obiectivul anual pe care si-l propune compania respectiva referitor la cantitatea de anvelope trimisa catre valorificare si obiectivul realizat efectiv de catre aceasta.

In 2007, suma colectata la AFM din taxa pentru anvelope a fost de circa 130.500 de lei, iar in 2008 s-au incasat de aproape cinci ori mai mult, respective circa 630.000 de lei.

Nedepunerea la termen a declaratiilor privind obligatiile la Fondul pentru Mediu constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 lei la 2.500 lei, potrivit presedintelui AFM, Vlad Marcoci. Astfel, in anul 2007, 54 platitori unici au achitat taxa mentionata mai sus, iar in anul 2008, au fost inregistrati in evidenta AFM 33 platitori.

Valorificarea anvelopelor in Europa

La ora actuala, anvelopele uzate pot fi reciclate in intregime. La nivel european, cele mai multe provin de la de autobuze, camioane si din parcul de masini de turism, potrivit directorului Eco Anvelope. In Finlanda, de exemplu, incepand cu anul 2000, peste 90% din anvelopele uzate colectate sunt reciclate.

In Belgia, din 2006, au fost introduse noi obiective si masuri, astfel incat toate anvelopele uzate colectate sa fie resapate (procedeu prin care se inlocuieste banda de rulare a anvelopelor uzate) sau reciclate.

Legislatia din Romania si alte tari ale UE, cu privire la anvelopele uzate, vine in intampinarea unei viitoare directive, sustine Calin Istratoiu, director in cadrul Directiei de Reciclare a Materialelor din Ministerul Economiei.

Directiva europeana

Directorul Eco Anvelope spune ca multe tari europene propun modificarea Directivei Europene privind Deseurile, pentru a schimba statutul de deseu al anvelopei uzate. Acestea solicita ca produsele obtinute din anvelopele uzate sa fie considerate materie prima secundara si sursa de energie.

Clientul plateste pentru gestionarea deseurilor

La achizitionarea fiecarei anvelope de la un importator sau un producator autorizat, respectiv client al societatii Eco Anvelope, cumparatorul trebuie sa plateasca un cost suplimentar de 0, 033 lei pe kilogramul de anvelopa, numit ecovaloare.

Pentru o anvelopa de turism de sapte kilograme, de exemplu, ecovaloarea ajunge la 2,2 lei. Suma obtinuta din aceasta taxa acopera toate costurile necesare serviciilor pentru gestionarea fluxului de anvelope, respectiv colectarea anvelopelor uzate, transportul acestora de la platforma de colectare la centrul de valorificare, procesul de valorificare si costurile de functionare a societatii.

Directorul Eco Anvelope spune ca la predarea anvelopei uzate, consumatorul nu beneficiaza de nicio recompensa materiala, insa cu cat acest proces de returnare a anvelopelor uzate va fi mai des, cu atat ecovaloarea va fi mai mica.

Anvelope putine pe o piata cu supracapacitate de valorificare

In tara exista 13 platforme de colectare a anvelopelor uzate

Anvelopele sunt valorificate in doua moduri: material, prin reciclare, si termic, prin coincinerare in fabricile de ciment. In urma valorificarii materiale, anvelopele uzate sunt transformate in granule din care se obtin, ulterior, covorase de cauciuc pentru masini, garnituri pentru frana, semne rutiere, roti pentru carucioare, covoare de protectie in spatiile de joaca si alte articole tehnice.

Coincinerarea anvelopelor uzate in fabricile de ciment este importanta prin cantitatea de combustibil conventional pe care o poate inlocui datorita puterii calorice ridicate. Potrivit directorului Eco Anvelope, o tona de anvelope este echivalentul a 700 de kilograme de combustibil conventional.

In Romania exista sapte fabrici de ciment, din care sase au instalatii de coincinerare. Capacitatea de valorificare a anvelopelor uzate a fiecareia dintre aceste fabrici este de circa 20.000 de tone pe an, ceea ce inseamna ca anual se pot incinera peste 100.000 de tone de anvelope uzate. Pe piata, insa, se introduc circa 50.000 de tone de anvelope.

„Daca tinem cont si de cantitatea pierduta prin uzura, colectam anual doar 40.000 de tone de anvelope. Deci piata este deficitara, in ceea ce priveste anvelopele uzate, in contextul in care avem o supracapacitate de incinerare”, spune Brabete.

Tinta de colectare, periclitata in 2009

Directorul Eco Anvelope se asteapta ca, anul acesta, cantitatea de anvelope pusa pe piata sa fie mult mai mica, din cauza mult discutatei crize financiare, ceea ce inseamna ca tinta de colectare si valorificare a anvelopelor uzate nu va putea fi atinsa.

„In aceasta situatie, problema este ca operatorii vor fi nevoiti sa plateasca penalitati nejustificate la Fondul de Mediu. De aceea, probabil ca ma voi lupta cu cei de la Administratia Fondului de Mediu pentru scutirea de la taxa”, mai spune Brabete.

Sursa: Adevarul

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here