Denumirile „bio” si „eco” nu vor mai putea fi utilizate ca instrumente de marketing

0
60
Denumirile „bio” si „eco” nu vor mai putea fi utilizate ca instrumente de marketing
Denumirile „bio” si „eco” nu vor mai putea fi utilizate ca instrumente de marketing

Producatorii care eticheteaza fraudulos cu termenul ecologic sau biologic produsele vor fi dur sanctionati pentru ca autoritatile vor sa ofere siguranta celui care consuma, dar si celui care produce, a declarat, joi, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, domnul Daniel Constantin.

Conform unei hotarari adoptate, miercuri, de Guvern, comercializarea produselor etichetate in mod fraudulos cu inscriptii care contin denumirea “bio” sau “eco” va fi sanctionata nu doar prin amenzi, ci ar putea atrage si oprirea temporara de la comercializare a produselor in cauza.

“Masura luata ieri de executiv vine sa intareasca sanctiunile pe care le acordam celor care folosesc in mod fraudulos termenul de ecologic sau biologic sau prescurtarile “bio” sau “eco”. Cred ca trebuie sanctionati dur cei care vor sa fraudeze. Este un lucru bun pentru ca agricultura eco si produsele bio, care se obtin in Romania, trebuie protejate din ce in ce mai mult. Exista un potential urias pe aceasta zona si noi nu facem decat sa protejam si sa punem in valoare acest potential dar sa oferim si siguranta consumatorului si a celui care produce pentru ca produsele certificate eco se obtin mult mai greu”, a declarat ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, domnul Daniel Constantin.

“Operatorilor care folosesc fraudulos termenii: “ecologic”, “biologic”, “organic” sau abrevierile acestora, precum “bio”, “eco”, drept marci comerciale sau practici de utilizare in productia, procesarea, ambalarea, transportul, depozitarea si distributia produselor, inclusiv pe eticheta produsului, pe materialele publicitare si pe documentele comerciale, care pot induce in eroare consumatorul si care nu sunt obtinute in conformitate cu regulile de productie ecologica li se va aplica, pe langa amenda contraventionala, si o sanctiune contraventionala complementara, de oprire temporara de la comercializare a produselor in cauza, conform prevederilor art.91 alin.(2) al Regulamentului (CE) 889/2008″, a informat Guvernul.

Sanctiunile au fost stabilite in vederea respectarii prevederilor Regulamentului (CE) 834/2007 privind productia ecologica si etichetarea produselor.

Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – A.N.P.C.P.P.S.Romania – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here