Ecologistii acuza: In Peta se varsa ilegal apa de canalizare menajera

Ecologistii acuza: In Peta se varsa ilegal apa de canalizare menajera
Ecologistii acuza: In Peta se varsa ilegal apa de canalizare menajera

Inspectorii Administratiei Bazinale de Apa Crisuri si ai Garzii de Mediu Bihor au descins, miercuri, pe malul Petei. Ambele institutii au fost sesizate de presedintele Fundatiei Life, Marius Hardut, ca in paraul Peta Peta s-ar revarsa ilegal ape reziduale din canalizarea menajera.

„Apa paraului era neagra si pe cursul apei se vedeau reziduuri organice. De sambata am observat fenomenul”, a declarat Hardut pentru BIHOREANUL. Zona in care ecologistul a observat poluarea era in amonte de podul de pe strada Ronald Reagan si, conform acestuia, volumul de apa menajera revarsat in Peta era mare.

In urma controlului, specialistii ABA Crisuri si ai Garzii de Mediu au constatat, insa, ca sesizarea nu se confirma. Pe cursul apei, inspectorii n-au gasit urme de reziduuri, iar probleme de apa luate au concluzionat ca paraul, in acel moment, nu era poluat. „In urma unei conversatii cu cel care ne-a sesizat, dumnealui spunea ca a observat problemele sambata. Insa a facut sesizarea abia marti. Cetatenii ar trebui sa anunte din timp aceste posibile poluari, ca sa le putem constata”, a declarat comisarul sef al Garzii de Mediu Bihor, Viorel Tepele.

Reprezentantii ABA Crisuri au acelasi punct de vedere, aratand ca institutia poate fi sesizata chiar si telefonic, la numarele de telefon 0259.442-033 si 0259-443.892 ori prin e-mail la [email protected].

Pe de alta parte, autoritatile admit ca zona este una cu probleme si nu exclud ca unii oradeni sa-si verse canalizarea menajera in canalele pluviale si, astfel, reziduurile sa ajunga in Peta. Tocmai din acest motiv, Compania de Apa urmeaza sa faca lucrari in zona. „Exista o lucrare prevazuta in bugetul local pe 2014 pentru reabilitare retele de canalizare si subtraversare paraul Peta. Odata ce aceste lucrari vor fi facute, nu vor mai fi astfel de probleme”, a precizat Renata Tripa, purtator de cuvant al Companiei de Apa Oradea. Licitatia pentru aceste lucrari de reabilitare urmeaza sa fie publicata in sistemul electronic de achizitii publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *