Expozitie foto dedicata Tarii Lapusului in aprilie la Planetariul Baia Mare

0
107
Expozitie foto dedicata Tarii Lapusului in aprilie la Planetariul Baia Mare
Expozitie foto dedicata Tarii Lapusului in aprilie la Planetariul Baia Mare

In luna aprilie Planetariul Baia Mare va fi locul unde vor putea fi admirate cele mai frumoase fotografii realizate in cadrul proiectului „Natura, traditie, aventura- Promovarea turismului in Defileul Lapusului”. Expozitia de arta fotografica va avea loc in cadrul manifestarilor din cadrul „Saptamanii Altfel”.

Proiectul dedicat Tarii Lapusului a fost finantat prin Programul Operational Regional, Axa prioritara 5 – Dezvoltarea durabila si promovarea turismului, Domeniul de interventie 5.3–„Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare, in scopul cresterii atractivitatii Romaniei ca destinatie turistica”, Operatiunea: Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor specifice si a activitatilor de marketing specifice.

„Ne bucuram ca am reusit sa organizam toate evenimentele propuse in cadrul proiectului printre care tabara de fotografie, doua expozitii de arta fotografica, participarea la Targul de Turism al Romaniei, desfasurarea cu succes a Olimpiadei Tarii Lapusului”, a punctat Delia Ruzsa- manager proiect. Materialele de publicitare realizate in cadrul proiectului vor fi distribuite agentiilor de turism din judet, pensiunilor si muzeelor.

„Pentru a vedea care este impactul proiectului, vom monitoriza tot ce inseamna gradul de ocupare in pensiuni, fluxul de turisti din Tara Lapusului. Ne bucura faptul ca, daca la inceputul implementarii, multi maramureseni, chiar daca sunt de-ai locului, nu stiau ca exista acest Defileu, acum la final, au aflat cu totii. Aceasta zona se adreseaza in mod special iubitorilor de natura si traditie si ne-am bucura daca fluxul de turisti ar creste semnificativ. ”, a declarat Delia Ruzsa.

Durata totala a proiectului a fost de 21 luni, timp in care, a fost promovat potentialul turistic al Defileului Lapusului prin informarea pietei turistice asupra diversitatii resurselor turistice naturale si antropice existente in acest areal geografic si prin promovarea produselor turistice specifice acestei parti a Tarii Lapusului in scopul dezvoltarii durabile a tuturor formelor de turism si cresterii atractivitatii zonei pentru investitii in domeniile adiacente turismului.

Valoarea totala a proiectului a fost de : 991.500,00 lei dintre care 790.860,00 lei asistenta financiara nerambursabila, iar contributia solicitantului 16.140,00 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here