Fosilele a cinci specii de crocodili necunoscute pana recent, care au trait in urma cu sute de milioane de ani, au fost descoperite in Sahara de o echipa de paleontologi americani.fosile 1

Dintre aceste exemplare, unul avea colti asemanatori celor de mistret, iar un altul avea un bot ca ciocul de rata, a spus Paul Sereno, paleontolog la Universitatea Chicago si cercetator la National Geographic Society.

Aceste reptile au trait alaturi de dinozauri in sudul masei continentale Gondwana, fracturata in timpul Jurasicului, in urma cu 160 de milioane de ani.

Profesorul Sereno si echipa sa de cercetatori au inceput sa dezgroape aceste fosile cu ocazia unei expeditii in Sahara, in anul 2000. Multe dintre ele au fost descoperite la suprafata pamantului, intr-o zona izolata, cu roci si dune de nisip.

Acesti crocodili umblau pe campurile verzi si inotau in rauri, in zona delimitata in prezent de statele Maroc si Niger.fosile 2

Echipa de paleontologi a descoperit mai intai o fosila de Sarcosuchus imperator, numit si „SuperCroc”, cel mai mare crocodil care a trait vreodata pe pamant, care avea circa 12 metri lungime si cantarea opt tone si a carui existenta era deja cunoscuta.

Apoi, cercetatorii au scos la iveala fosilele a cinci specii necunoscute sau incorect identificate, care mergeau pe cele patru picioare, fara sa isi tarasca abdomenul pe pamant. Membrele acestora nu erau indoite la unghi de 90 de grade lateral, asa cum este cazul crocodililor actuali.

Primul a fost crocodilul-mistret, ale carui fosile au fost descoperite in Niger. Acest carnivor masura aproape sapte metri si avea un bot tare, pentru a putea lovi prada. In Maroc, au fost descoperite, fosilele crocodilului-sobolan, care se hranea cu viermi si cu plante inalte de aproape un metru.

Crocodilul-clatita, botezat astfel pentru ca avea capul plat si lung de un metru, din lungimea totala a corpului de 6,7 metri, era un consumator de peste si a fost gasit tot in Maroc.

Celelalte doua specii noi, crocodilul-rata si crocodilul-caine, descoperite in Niger, erau de talie mica – de circa 91 de centimetri. Primul avea un fel de cioc si se hranea cu broaste si pesti, iar cel de-al doilea avea un bot subtire, asemanator celui de caine, si se hranea in principal cu larve.fosile 3

„Am fost foarte surprinsi sa descoperim un numar atat de mare de specii diferite, care au trait in aceeasi perioada si in acelasi loc”, a spus paleontologul Hans Larson de la Universitatea McGill din Montreal.

Toate cele cinci specii descoperite au „veri” printre speciile de crocodili de astazi.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here