Mirosul de iarba taiata poate preveni declinul mintal la batranete
29 Aug 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Trimite prin Email
Mirosul de iarba proaspat taiata ii face pe oameni sa se simta mai fericiti si mai relaxati si ar putea preveni declinul mintal la batranete, datorita unui produs chimic eliminat in atmosfera dupa taierea frunzelor, potrivit unui studiu al cercetatorilor australieni, citat de dailymail.co.uk.
Cercetatorii de la Universitatea din Queensland, Brisbane (Australia), au conceput un parfum care “miroase ca iarba proaspat taiata”, aroma care ii ajuta pe oameni sa se relaxeze si sa-si imbunatateasca memoria.
Dupa sapte ani de cercetari, oamenii de stiinta australieni spun ca “parfumul de iarba” actioneaza in mod direct asupra creierului, in special in zonele asociate memoriei si emotiilor.
Nick Lavidis, cercetator in domeniul neurologiei la Universitatea din Queensland, a lansat aceasta idee a parfumului – denumit Serenascent -, dupa ce a fost in expeditie intr-o padure din Statele Unite ale Americii, in urma cu 20 de ani.
“Trei zile in Yosemite National Park reprezinta o vacanta de trei luni. Nu am realizat atunci ca o combinatie dintre substantele chimice din pini, din vegetatia abundenta si din iarba taiata ma face sa ma simt atat de relaxat. Dupa cativa ani, vecinul meu a facut un comentariu cu privire la mirosul frumos pe care il emana iarba dupa ce e taiata si lucrurile au inceput sa capete sens”, explica Lavidis.
Studentii care au lucrat la elaborarea studiului au descoperit ca animalelor expuse la mirosul Serenascent – care reprezinta o combinatie intre trei substante chimice emanate de frunzele verzi proaspat taiate – nu le-a fost afectat hipocampusul, o zona din creier asociata cu comportamentul emotional, invatarea si memoria.
Parfumul va intra in productie luna viitoare si va fi comercializat cu un pret de 4 lire.
“Poate fi folosit ca odorizant de camera sau ca parfum pentru corp. In timp, analizam introducerea celor trei substante chimice si in alte produse”, spune Lavidis.
Sursa: Mediafax
Pentru mai multe informatii despre emana, expeditie, iarba, iarba taiata, odorizant, padure, parfum, Park, potrivit unui studiu, relaxare, substante chimice, vacanta, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.
Recomandari la acest articol
Guvernul mareste cota de lemn care poate fi taiata pina la finele anului
5 Oct 2007
Pentru anul 2007 se poate recolta din paduri un volum maxim de lemn pe picior de 19,5 milioane de metri cubi, cu un milion de metri cubi mai mult decat cantitatea stabilita initial, a decis Guvernul in sedinta de joi.… Citeste mai departe»
Consumul de floricele de porumb poate preveni cancerul
24 Aug 2009
Consumul de floricele de porumb poate preveni cancerul, precum si bolile de inima, conform unor cercetatori americani.
Oamenii de stiinta au descoperit ca gustarile dintre mese contin niveluri “surprinzator de mari” de antioxidanti benefici sanatatii, numiti polifenoli, antioxidanti cunoscuti si… Citeste mai departe»
Declinul mortalitatii infantile continua
14 Sep 2008
Mortalitatea infantila a inregistrat o scadere cu 27 % in ultimii 20 de ani.
La nivel mondial, numarul total de decese inregistrat in randul copiilor sub 5 ani s-a ridicat la 9,2 milioane in 2007 fata de 9,7 milioane in… Citeste mai departe»
Info BATRANETE
20 Feb 2008
Procesul de imbatranire este o experienta mai fericita decat ne imaginam, afirma un grup de oameni de stiinta din Belfast. Conform studiului realizat de acestia, varstnicii sunt la fel de fericiti ca tinerii. “Cu totii am auzit expresia -viata incepe… Citeste mai departe»
Prajiturile tineretii fara batranete !
22 Ian 2009
Batoane nutritionale anti-imbatranire?
Pot acestea sa faca mai putin vizibila trecerea anilor asupra noastra? Daca ar fi sa ne luam dupa cele spuse de producatorul alimentelor, acestea chiar isi fac efectul. Batoanele contin 150% din doza zilnica recomandata de antioxidanti,… Citeste mai departe»
Schimbarile climatice sunt de vina pentru foamete, razboaie si declinul demografic
24 Noi 2007
Incalzirea globala este una dintre cele mai importante amenintari careia trebuie sa ii faca fata specia umana, au avertizat specialisti de renume intr-un studiu, citat de Reuters. Ei demonstreaza faptul ca schimbarile climatice au contribuit semnificativ la foamete, izbucnirea razboaielor… Citeste mai departe»
Padurea din Caras Severin, taiata abuziv la ordinul unui prefect PSD-ist
22 Mar 2008
Fostul prefect de Caras Severin, Gheorghe Cahnita, controleaza de ani buni mafia lemnului din judet. Desi pe numele sau au fost deschise mai multe dosare penale, Cahnita a reusit de fiecare data sa iasa basma curata. Zilele trecute, mai multi… Citeste mai departe»
Lasa un comentariu
Stirile zilei
Intr-un oras din Germania de 1500 de locuitori exista in fiecare locuinta cel putin un bolnav de cancer
Sanatate
Expertii de sanatate din Germania sunt socati de un mic orasel, in care in fiecare locuinta exista cel putin un bolnav de cancer. Orasul Wewelsfleth are o populatie de 1500 de locuitori si a fost numit “orasul blestematilor” deoarece numarul persoanelor diagnosticate cu cancer este… Citeste mai departe»
Romania, invitata sa devina partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume, Biofach 2013
Agricultura ecologica Produse ecologice
Romania a fost invitata sa devina anul viitor partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume – Biofach Nuremberg 2013. La editia din acest an, Romania va fi reprezentata de 24 de firme, din care 20… Citeste mai departe»
Pasarile Deltei si-au gasit refugiul si adapostul la munte
Biodiversitate
Daca in aceste zile ajungeti pe malul Barzavei, sa nu va frecati la ochi in momentul in care o sa vedeti carduri de sute de rate salbatice pe apa. Ba mai mult, alaturi de acestea veti vedea o fauna pe… Citeste mai departe»
Incepe actiunea de evaluare la speciile strict protejate in Bistrita-Nasaud: urs brun, lup, ras si pisica salbatica!
Biodiversitate Protectia mediului
Agentia pentru Protectia Mediului Bistrita-Nasaud supervizeaza actiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale salbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, ras si pisica salbatica, care se va desfasura in perioada februarie – aprilie 2012.
Gestionarii fondurilor cinegetice au… Citeste mai departe»
Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie.
Energie regenerabila
Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie. Sistemul conceput de profesorul Ben Allen de la Centre for Wireless Research foloseste undele radio pentru energia electrica, anunta BBC… Citeste mai departe»
Economia verde genereaza 500.000 de locuri de munca noi in Uniunea Europeana
Afaceri ecologice
Uniunea Europeana ar putea implementa in prima jumatate a acestui an o decizie importanta in ceea ce priveste protejarea mediului, care ar genera 500.000 de locuri de munca.
Masura este una simpla: tarile din Comunitate trebuie sa faca lucrari de… Citeste mai departe»
Promotorul cianurilor pentru Rosia Montana, noul consilier al prim-ministrului Mihai Razvan Ungureanu
Resurse naturale
Interesele companiei Rosia Montana Gold Corporation sunt reprezentate la cel mai inalt nivel si in Guvernul Romaniei. Din echipa noului premier Mihai Razvan Ungureanu va face parte Corina Vintan, unul dintre oamenii de incredere ai prim-ministrului si un vechi colaborator… Citeste mai departe»