Ori suntem ecologisti ori nu mai suntem?

0
34

de Peter Lengyel

Ori suntem ecologisti ori nu mai suntem?

Poate ca cel mai interesant este ca aceasta indiferenta si neimplicare in chestiunea sustenabilitatii este prezenta si intre ecologi si ecologisti. Fiecare isi vede de treaba lui. De fapt, multi dintre ecologi se perfectioneaza intr-un domeniu restrans de specializare, unde omul are expertiza din ce in ce mai mare despre detalii din ce in ce mai mici, ceea ce duce la progresul stiintei.  Printre ecologisti, o mare parte se ocupa de detalii locale, de la plantarea catorva copacei si apoi candidatura in consilii locale, sau deruleaza interventii bine mediatizate de adunare a unor gunoaie la margine de apa s.a.m.d.

Evident ca munca acestor ecologi si ecologisti isi are valoarea ei, dar te poti intreba, oare cu astfel de abordari se poate avea o influenta semnificativa asupra sustenabilitatii civilizatiei umane globale? Se constata ca doar o parte infinitezimala a ecologilor si ecologistilor se preocupa de acele subiecte majore care se refera la sustenabilitatea sau non-sustenabilitatea civilizatiei, iar analizele de acest gen sunt eminamente teoretice, inca. Problematica sustenabilitatii civilizatiei fiind un subiect cu o multitudine de implicatii politice, demografice, economice s.a.m.d., este preferata ramanerea ecologului pe taramul analizei unei comunitatii ecotonale sau bentonice – o munca mai linistitoare.

Desi se constata ca – din punct de vedere ecologic – civilizatia noastra este pe minus si omul agresiv submineaza padurile, stocurile de peste etc., adica isi distruge propriul mediu de existenta, si consuma baza de resurse de care este totalmente dependenta civilizatia, totusi clasa politica internationala, frecvent mana in mana cu cei care se auto-denumesc “ecologisti”, se ocupa de orice gainarie, se focalizeaza pe orice altceva decat de cauzele acestei situatii nesustenabile care ne duce la un dezastru nemaivazut si auto-provocat. Desi se vede ca exista probleme de sistem si nu probleme locale, iar rezolvarea unor probleme locale duce doar la transferul agresiunii in alte zone eventual indepartate geografic dar mutiland aceeasi Planeta, totusi preocuparea se focalizeaza pe detalii nesemnificative si locale, in timp ce sistemul in ansamblul lui se deterioreaza, iar chestiunile fundamentale nici nu prea sunt analizate. Subiectul nu este greu de inteles: se vede usor ca daca am depasit deja capacitatea de suport a acestei marunte Planete, prin necesarul de resurse si impactul pe care il produce economia globala si populatia umana actuala, atunci nu mai exista posibilitatea de a creste economia si populatia si totodata de a spera sustenabilitate. Totusi, este aproape incredibil cu cata grija sunt evitate-ocolite problemele majore, in timp ce exista nenumarate filosofari pe subiecte marginale, lipsite de relevanta. Atat la nivel individual, cat la nivel de institutii, se fac variate analize ale “problematicilor eco”, insa intrebarile esentiale sunt evitate cu o hotarare demna de cauze mai nobile. Cat timp nici intrebarile nu sunt puse in discutie, raspunsurile potentiale si mai greu pot sa fie spate sa apara de la sine. Trece timpul, criza globala de mediu se adanceste, iar la un moment dat, intrebarile acelea nici nu mai au sens, fiind mult-prea-tardiv ca ele sa fie dezbatute.

Uniunea Europeana doreste sa fie un model de sustenabilitate, dar care este oare realitatea din teren, care este amprenta ecologica a actualei UE? Asa-zisa Strategie de Dezvoltare Durabila a Uniunii Europene, ca si variate documente similare dezvoltate la nivelul statelor membre, sunt de fapt niste idei subrede subsumate viselor nerealiste de crestere-economia-nelimitata, evident aflate in afara sustenabilitatii. Deloc nu este de mirare ca avem o astfel de criza financiar-economica si ale ei consecinte sociale si politice in Uniunea Europeana, deoarece politicile Uniunii sunt bazate pe tot felul de interese de grup, uriase mormane de birocratie, iluzii detaliate frecvent lipsite de contact cu realitatea naturala dar si rupte de contextul social si economic, atat european cat si al al spatiilor extracomunitare.

Din cate se pare, aceste crize au un caracter perfid, in sensul ca ele apar vizibil, manifest, atunci cand magnitudinea problemelor este atat de mare incat nu mai fac fata mecanismele de compensare din interiorul sistemului. Cand constati cat de mare este incapacitatea de a solutiona criza financiar-economica in state cu pretentii mari, trebuie sa constientizezi ca manifestarea vehementa a crizei ecologice globale nu va avea solutii de atenuare din partea civilizatiei umane. Singura varianta realista este evitarea afundarii intr-o asemenea zona de marasm, evitarea intrarii pe traiectoria de coliziune. Statele, ca mici franturi de teritoriu cu populatia lor umana, precum si corporatiile transnationale si sectorul financiar, fiecare isi apara interesele si incearca sa se pozitioneze cat mai bine pe piata concurentiala globala, incercand sa absoarba resurse cat mai multe si sa externalizeze costurile, iar reusita lor de moment duce la acumularea agresiunii asupra ecosferei si imposibilitatea sustenabilitatii abordarilor actuale.

Din cate se poate constata, civilizatia umana globala nu are capacitatea de a dezvolta mecanisme de corectare a traiectoriei ce duce inevitabil la o situatie dramatica. “Strategi” politruci cu o gandire limitata la 1-2 ani sunt manageri ai detaliilor, care nu au cum sa se focalizeze pe problemele strategice esentiale, care ar da sanse pentru dezvoltare durabila reala. Exista voci firave care amintesc de acute sau cronicizate probleme globale, aratand ca este depasita deja capacitatea de suport a Planetei cu 25 sau 40%, si ca pentru sustenabilitate pe termen lung (sa nu mai zic de crestere economica, crestere demografica si reducerea saraciei) avem nevoie in curand de 2,5 Planete, dar avem numai una… O asemenea situatie prefigureaza mari conflicte pentru dominarea resurselor. Cu toate aceste semnale sporadice, vehiculul civilizatiei se apropie de prapastie, si isi creste viteza, poate deja are unele roti in aer si constati ca nu exista sofer, ci doar niste criminali drogati si imbatati de iubirea de putere, politruci care se bat intre ei si in mare parte nici nu au capacitatea de a constientiza situatia. Oamenii miopi au ajuns atat de obisnuiti cu liderii lipsiti de realism, care striga “Inainte!”, incat ii urmeaza pe acestia ca oile, chiar si in goana catre prapastie.

Niciodata in istoria civilizatiei umane nu a fost atat de previzibil dezastrul care va caracteriza urmatoarea perioada, la un mod inevitabil. Nu exista nici un fel de motive pentru a spera ca situatia globala se poate imbunatati, sau se poate pastra macar stabila, ci se poate previziona faptul ca fara a avea schimbari radicale in domeniul economic si demografic, situatia ecologica se va deteriora in continuare, resursele naturale vor avea tendinte de epuizare, iar consecintele economice, sociale vor fi devastatoare si efectele politice vor fi dramatice. Se poate discuta doar despre detalii, de modul in care civilizatia umana va parcurge traiectoria de adaptare la limitele naturale ale acestei Planete. Cu cat se afunda mai mult in criza ecologica globala, cu atat va fi mai dramatica ajustarea inevitabila, si cu atat civilizatia post-ajustare va fi mai putin viguroasa.

Poate oare civilizatia umana sa fie atat de tampa, atat de imbecilizata, acum la inceput de secol 21? Este oare adevarat ca in zilele noastre este asasinat chiar viitorul uman al civilizatiei? Sau undeva in spatele scenei, exista decidenti intelepti si apti de a intelege ce se intampla, capabili de a contura solutii realiste pentru a reorienta civilizatia catre sustenabilitate? Oameni apti de a analiza sistemul in amploarea lui, de a vedea care sunt solutiile cele mai rezonabile pentru a pastra cea mai mare valoare pe care o cunoastem, Civilizatia Umana Functionala, capabila de a mentine conditiile pentru viata inteligenta.

Se poate spera ca exista in spatele scenei acei strategi realisti, geniali si binevoitori cu Civilizatia Umana, care gandesc cel putin la nivel de decenii, daca nu de secole. Oameni care nu dau doi bani pe politicieni actuali ca stiu ca nu au cu cine sa discute, asa cum din motive similare politicienii actuali nu dau doi bani pe pastori analfabeti sau pe frizeri cu carte-de-munca? Astfel de strategi pot gandi transformarile derulabile in time-frame de la 2 decenii la un secol, sa creioneze scenarii bazate pe date si procese aflate in derulare si sa vada care sunt consecintele potentiale, chiar si cele care nu este bine sa fie descrise pentru marile mase de oameni obisnuiti. In consecinta, ei pot alege dintre variantele care eventual ar duce catre sustenabilitate. Un prim pas ar fi sa tempereze agresiunea consumerista, spre exemplu prin declansarea unei crize financiare, economice, care sa mai raceasca economiile supraincalzite, in frenezia lor auto-nimicitoare, care transforma resursele in uriase mormane de gunoi. Desigur ca o criza economica produce durere, pierderi, framantari, dar acestea sunt o nesemnificativa gluma fata de consecintele subminarii bazei de resurse naturale si a consecintelor lipsei de sustenabilitate ecologica. Ar avea ei posibilitatea de a gandi si mecanisme de temperare a cresterii populatiei in zonele unde demografia arata o curba exponentiala, ar gasi ei modalitati de interventie cu transmitere naturala (deoarece nu au la indemana modalitatile utilizate pentru rezolvarea aceleiasi probleme in China)? Desigur, asemenea interventii ar aparea de o duritate inimaginabila pentru „oamenii de bine”, care nu constientizeaza care sunt optiunile si care sunt riscurile si consecintele inevitabile ale iesirii in afara sustenabilitatii.

Desigur, asemenea chestiuni nu se discuta in vacarmul tampeniilor political correctness-ului de fatada, in mazga firilor lipsite de contact cu realitatea naturala dura si neiertatoare; astfel de subiecte nu sunt nici pentru incultele cu fite si posete, nici pentru baietii macho cu smecherii de doi lei sau de milioane. Astfel de chestiuni nu vor fi niciodata discutate cu marile mase de oameni, insa macar elita intelectuala si politica va trebui sa inteleaga cat mai curand ca exista un mare adevar simplu, indiferent ca ne place sau nu: Ori suntem ecologisti, ori nu mai suntem.

Acest articol a fost preluat de pe blogul biologului Peter Lengyel.

Peter Lengyel s-a nascut in 1973 in Sighetu Marmatiei si a absolvit biologia la Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert in conservarea biodiversitatii, fotograf al naturii, membru al Asociatiei “Valea Verde”, dar si secretar stiintific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul in Bucuresti, si membru al Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here