Pamantul se incalzeste si pentru ca mancam prea mult
30 Oct 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Trimite prin Email
“Ne aflam intr-un moment in care trebuie sa ne schimbam obiceiul de a consuma in exces energie, mancare sau orice alt produs. Facand acest lucru, acum, cand peste 50% din emisiile poluante din Franta provin din productia si consumul de bunuri, putem reduce efectele negative ale schimbarilor climatice, iar acest lucru depinde numai de noi”, a declarat Chantal Jouanno, secretar de stat in Ministerul francez al Ecologiei, in urma cu cateva zile in cadrul unei conferinte de presa. 
Rolul crucial al consumatorului
Declaratia sa vine la scurt timp dupa ce Universitatea din Manchester a dat publicitatii un studiu din care reiese ca modul nostru de viata si mai ales faptul ca suntem inclinati spre un consum excesiv de bunuri duce la accentuarea fenomenului de incalzire globala.
Studiul sustine ca, la nivel mondial, consumul de carburanti este principalul responsabil pentru producerea emisiilor poluante.
Astfel, consumatorii din fiecare stat al lumii sunt indemnati sa foloseasca mai putin petrol sau carbune, sa renunte la industriile poluante, sa intrebuinteze mai putina energie ce provine din combustibilii fosili, reducand riscul supraincalzirii planetei. Oamenii de stiinta indeamna la producerea si folosirea pe scara larga a energiilor regenerabile, fapt ce va duce implicit la protejarea resurselor de petrol si carbune, ce se imputineaza pe zi ce trece.
Concluzia studiului citat este ca schimbarea mentalitatii de consum la nivel global poate diminua considerabil emisiile poluante, mai ales in Statele Unite ale Americii si in China, state recunoscute ca fiind mari poluatori.
Sursa: Adevarul
Pentru mai multe informatii despre carburanti, conferinte, franta, mancare, Manchester, nivel global, petrol, schimbarea mentalitatii, statele unite ale americii, Universitatea din Manchester, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.
Recomandari la acest articol
Nu dioxidul de carbon incalzeste Pamantul!
8 Ian 2008
Un studiu facut de americani arata ca temperatura atmosferica crescuta nu are legatura cu arderea hidrocarburilor.
Trei oameni de stiinta americani au publicat un studiu despre schimbarea climatica in care demons-treaza ca nivelul dioxidului de carbon din secolul al XX-lea… Citeste mai departe»
Tropicele se extind pe masura ce Pamantul se incalzeste
24 Mar 2008
Schimbarile climatice cauzeaza extinderea tropicelor, cu posibile impacturi asupra surselor mondiale de hrana. Oamenii de stiinta au examinat 5 masuratori diferite ale largimii tropicelor si rezultatele au indicat o crestere cu 2 pana la 4,8 grade latitudine din 1979. Alte… Citeste mai departe»
Aditivii alimentari ne fac sa mancam mai mult
3 Aug 2009
Un profesor-doctor de la Universitatea din California a publicat o carte in care sustine ca mancatul peste masura este cauzat de o combinatie de grasimi, zaharuri si sare folosita de producatori, care declanseaza “un moment de fericire” in creierul uman,… Citeste mai departe»
Mult prea mult zahar
17 Iun 2008
SINTETIC. Umplutura de capsuni este colorata cu E 120, carmin
CE BEM, CE MINCAM – Produsul are foarte multe calorii
Cantitatea foarte mare de zaharuri din acest produs poate pune in pericol pancreasul endocrin, dar si pe cel exocrin. De… Citeste mai departe»
Ozonul si incalzirea globala: prea multe ultraviolete pentru unii, prea putine pentru altii
9 Sep 2009
Incalzirea climei va modifica circulatia ozonului in stratosfera si in troposfera, marind sau micsorand cantitatea de ultraviolete (UV) receptionate la nivelul solului in diferitele regiuni ale globului, potrivit unui studiu publicat in revista Nature Geoscience.
La peste 20 de ani… Citeste mai departe»
Prea mult praf in Bucuresti!
18 Mar 2008
Spatiile verzi ale Capitalei se usuca din cauza celor 400 tone de impuritati care le acopera.
Una dintre problemele de viata si de moarte ale Bucurestiului este praful in exces. Copacii din Capitala au inceput “sa cheleasca” prematur, intrucat praful… Citeste mai departe»
Un ursulet din Sinaia a tras cortina mult prea devreme
10 Iun 2009
Un pui de urs a fost lovit mortal de o masina pe drumul dintre Sinaia si Cota 1400.
Cine a vizitat “perla” Bucegilor in ultimii ani, nu se poate sa nu fi auzit sau chiar sa fi participat la spectacolul… Citeste mai departe»
Lasa un comentariu
Stirile zilei
Intr-un oras din Germania de 1500 de locuitori exista in fiecare locuinta cel putin un bolnav de cancer
Sanatate
Expertii de sanatate din Germania sunt socati de un mic orasel, in care in fiecare locuinta exista cel putin un bolnav de cancer. Orasul Wewelsfleth are o populatie de 1500 de locuitori si a fost numit “orasul blestematilor” deoarece numarul persoanelor diagnosticate cu cancer este… Citeste mai departe»
Romania, invitata sa devina partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume, Biofach 2013
Agricultura ecologica Produse ecologice
Romania a fost invitata sa devina anul viitor partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume – Biofach Nuremberg 2013. La editia din acest an, Romania va fi reprezentata de 24 de firme, din care 20… Citeste mai departe»
Pasarile Deltei si-au gasit refugiul si adapostul la munte
Biodiversitate
Daca in aceste zile ajungeti pe malul Barzavei, sa nu va frecati la ochi in momentul in care o sa vedeti carduri de sute de rate salbatice pe apa. Ba mai mult, alaturi de acestea veti vedea o fauna pe… Citeste mai departe»
Incepe actiunea de evaluare la speciile strict protejate in Bistrita-Nasaud: urs brun, lup, ras si pisica salbatica!
Biodiversitate Protectia mediului
Agentia pentru Protectia Mediului Bistrita-Nasaud supervizeaza actiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale salbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, ras si pisica salbatica, care se va desfasura in perioada februarie – aprilie 2012.
Gestionarii fondurilor cinegetice au… Citeste mai departe»
Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie.
Energie regenerabila
Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie. Sistemul conceput de profesorul Ben Allen de la Centre for Wireless Research foloseste undele radio pentru energia electrica, anunta BBC… Citeste mai departe»
Economia verde genereaza 500.000 de locuri de munca noi in Uniunea Europeana
Afaceri ecologice
Uniunea Europeana ar putea implementa in prima jumatate a acestui an o decizie importanta in ceea ce priveste protejarea mediului, care ar genera 500.000 de locuri de munca.
Masura este una simpla: tarile din Comunitate trebuie sa faca lucrari de… Citeste mai departe»
Promotorul cianurilor pentru Rosia Montana, noul consilier al prim-ministrului Mihai Razvan Ungureanu
Resurse naturale
Interesele companiei Rosia Montana Gold Corporation sunt reprezentate la cel mai inalt nivel si in Guvernul Romaniei. Din echipa noului premier Mihai Razvan Ungureanu va face parte Corina Vintan, unul dintre oamenii de incredere ai prim-ministrului si un vechi colaborator… Citeste mai departe»