Expertii sustin ca cel mai intins desert din lume ar putea redeveni un rai verde datorita cresterii cantitatii de precipitatii
Descoperirile stiintifice si cercetarile au demonstrat ca desertul Sahara nu a fost dintotdeauna o intindere infinita de nisip, ci un tinut infloritor, cu vegetatie abundenta. In ciuda previziunilor sumbre referitoare la extinderea lui, ca urmare a fenomenului de incalzire a planetei, exista savanti care sustin ca acest ocean de nisip se va transforma intr-un Eden..
In epoca ce a urmat ultimei ere glaciare, Sahara era un tinut cu totul deosebit de ceea ce este astazi. Acoperit cu verdeata si flori, pe intinderea lui se aflau numeroase lacuri si rauri. Ceea ce astazi se numeste Lacul Ciad, cu o suprafata de „numai” cateva sute de kilometri patrati, altadata acoperea un tinut mai mare decat Franta, Germania, Marea Britanie si Spania la un loc. La vremea respectiva, precipitatiile erau abundente in Sahara.
Consecinte culturale devastatoare
Vanturile aducatoare de ploaie patrundeau adanc in teritoriu, iar zona Africii de Nord era „spalata” de musoni asemanatori celor care isi fac simtita prezenta in Asia de azi. Cercetatorii si specialistii in istoria deserturilor au incercat sa descopere ce anume s-a petrecut pe parcursul timpului cu zona Sahara care, dintr-un asemenea tinut binecuvantat, a ajuns o pustietate de nisip.
Unul dintre oamenii de stiinta pasionati de acest subiect este si Peter DeMenocal, profesor la Universitatea Columbia, care a studiat istoria perioadelor de seceta si impactul acestora asupra civilizatiilor nord-americane.
Oazele sunt, deocamdata, singurele locuri din desertul african unde apa ajunge la suprafata
Oazele sunt, deocamdata, singurele locuri din desertul …
DeMenocal a gasit numeroase dovezi referitoare la perioade prelungite de seceta, cu o durata pe care epoca moderna nu a cunoscut-o. „Vaste intinderi din America de Nord s-au confruntat, in ultimii 10.000 de ani, cu perioade de seceta teribile, care au avut consecinte culturale devastatoare asupra civilizatiilor de atunci. Un asemenea interval putea sa dureze si un secol”, sustine profesorul american.
In secolul al XIX-lea, populatiile amerindiene au avut mult de suferit din cauza secetei prelungite, care a decimat si turmele de bizoni, principala sursa de subzistenta a localnicilor. La sfarsitul secolului al XVI-lea, o colonie de pionieri englezi a disparut din cauza secetei care a durat 22 de ani. Ea a ramas in istorie sub numele de „colonia pierduta”.
Seceta – o regula, ploile – o exceptie
Diverse semnale arata ca perioadele prelungite de seceta vor deveni o „norma” pentru tinuturile care si in vechime au fost afectate de lipsa cronica de precipitatii. Kevin Trenberth, de la Centrul national de cercetari atmosferice din Boulder, Colorado, a aratat ca, in ultimii 30 de ani, procentajul tinuturilor atinse de seceta intensa s-a dublat.
Multi specialisti sunt de parere ca unul dintre principalii vinovati pentru aceasta situatie este El Nino, care influenteaza mecanica temperaturilor oceanice ce au dus la reorganizarea globala a sistemelor climaterice. Martin Hoerling, de la Administratia oceanica si atmosferica din SUA, afirma ca tendintele evidente de crestere a temperaturilor in regiunile tropicale ale Oceanului Pacific vor antrena o extindere pe termen lung a perioadelor de seceta in vestul Statelor Unite.
Desigur, acest fenomen nu se va petrece brusc si uniform. La nivel global, viitoarele modele climatice prevad ca o lume mai calda va insemna o crestere a umiditatii „in suspensie” (din cauza evaporarii oceanelor), precum si o ariditate crescuta in zonele deja secetoase.
In numeroase zone, din cauza acestei „rasturnari” climaterice, se vor produce confruntari acerbe intre fenomene naturale antagonice. Uragane din ce in ce mai puternice vor rascoli oceanele si vor devasta tarmurile. Vanturi aducatoare de ploaie vor ajunge in zone aride, astfel ca in profunzimea continentelor se vor produce depresiuni atmosferice, din care va iesi „invingatoare” fie umiditatea, fie seceta. Numerosi experti pariaza pe a doua.
Cu toate acestea, exista si o alta ipoteza, care are, surprinzator sau nu, multi adepti in randul oamenilor de stiinta. Aceea conform careia Africa (sau, cel putin, nordul continentului) va redeveni gradina Eden din epoca postglaciara. Reindert Haarsma, specialist in modele climatice al Institutului regal de meteorologie din Olanda, sustine, spre exemplu, ca regiunile sahariene vor cunoaste o crestere a pluviometriei cu 50%, procent suficient pentru declansarea musonilor.
Citeste articolul Sahara, viitoare oaza verde? integral in Adevarul
