Screening national pentru depistarea in randul populatiei a riscului de dezvoltare a unor forme de cancer

0
80
Screening national pentru depistarea in randul populatiei a riscului de dezvoltare a unor forme de cancer

Au mai ramas doar cateva zile pana cand medicii de familie se pot inscrie pentru a incepe lupta cu cancerul. La nivel national, in programul care pregateste screening-ul pentru depistarea in randul populatiei a riscului de dezvoltare a unor forme de cancer, precum cancerul de san, cancerul de col uterin si cancerul colo-rectal, s-au inscris in jur de 6.000 de medici de familie. De precizat ca termenul de inscriere a medicilor la cursurile din cadrul proiectului s-a prelungit cu cateva zile, dupa ce, in prima etapa, ei nu s-au prea aratat interesati sa intre in acest program de pregatire, desi este platit cu fonduri europene si, prin urmare, primesc bani de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate pentru activitatea prestata. Asa se face ca data-limita de inscriere a doctorilor care vor sa participe la acest proiect este 30 iunie.

Mai mult decat atat, procedura de inscriere a fost simplificata, tot pentru a veni in sprijinul lor. De data aceasta, cadrele medicale trebuie doar sa trimita pe mail formularul de inscriere, semnat si scanat, urmand ca, pe durata cursurilor de instruire, ele sa prezinte si celelalte documente, adica recomandarea, CV-ul si diplomele de studiu. Medicii vor fi instruiti pentru desfasurarea acestor programe prin care vor trebui sa-si indrume spre cabinetele de specialitate pacientii care prezinta risc crescut de a dezvolta una sau mai multe din cele trei forme de cancer amintite. Astfel, persoanele de sex feminin cu varste cuprinse intre 25 si 64 de ani isi vor putea efectua in perioada imediat urmatoare teste gratuite, pentru depistarea cancerului de col uterin si nu numai. La ora actuala, cancerul la san reprezinta prima cauza de deces in randul femeilor din tara noastra, numai 13% din totalul cazurilor noi fiind diagnosticate in stadiile 0 si 1. Oricum, situatia este dramatica in Romania. Anual, circa 6.000 de femei se imbolnavesc de cancer la san si alte peste 3.000 mor din cauza acestei maladii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here