Semnal de alarma: Ambrosia invadeaza judetul Satu Mare

Semnal de alarma: Ambrosia invadeaza judetul Satu Mare

Agentia pentru Protectia Mediului (APM) Satu Mare lanseaza un nou semnal de alarma pentru sanatatea satmarenilor. Unul dintre factorii de mediu – aerul – este periclitat prin prezenta polenului speciei invazive “iarba parloagelor – Ambrosia artemisiifolia”, a carui areal de raspandire in judetul Satu Mare este tot mai mare.
Conform aceleiasi surse, planta este foarte raspandita in Campia Nirului, Careiului, Ierului, Somesului si in zona Dealurilor Tasnadului.

Pericol in vestul judetului
In urma evaluarilor efectuate in 2008 si a observatiilor de teren realizate in 2010 si 2011 s-a constatat ca aceasta specie este raspandita in toate zonele de campie si de dealuri din judetul Satu Mare, conditii foarte bune de dezvoltare inregistrandu-se in special in Campia Nirului, Careiului, Ierului, Somesului si in zona Dealurilor Tasnadului, respectiv se gaseste frecvent de-a lungul soselelor si a cailor ferate atat in intravilanul cat si in extravilanul localitatilor, in culturi agricole de cereale paioase, floarea – soarelui, porumb precum si in pasuni. Terenurile virane din localitati, terenuri neingrijite, santiere etc. sunt preferate de catre iarba parloagelor. Totodata, in anul 2012, in paralel cu monitorizarea calitatii aerului s-au realizat si observatii in teren a gradului de raspandire a plantei invazive “iarba parloagelor”, urmarind astfel daca in urma campaniei demarate de APM Satu Mare si Directia de Sanatate Publica Satu Mare din anul 2008 s-au luat masuri de catre autoritatile publice locale /persoane fizice de reducere a suprafetelor invadate de aceasta planta. Florile acestei plante invazive incep sa emita polen din luna august, apogeul fiind atins in luna septembrie si se incheie la inceputul lunii octombrie, care produce poluarea aerobiologica si provoaca frecvent alergii severe la persoanele sensibile, rinita alergica sezoniera manifestata prin stranut, prurit nazal, congestie nazala, la care se pot adauga si conjunctivita alergica manifestata prin lacrimare, prurit si chiar astm bronsic.

Actiuni de starpire
APM Satu Mare face un apel cetatenilor si autoritatilor publice locale, sub motto-ul „Ambrosia – factor de risc pentru mediu si sanatate – contribuie si TU la combaterea ei !”, ca in cursul zilei de sambata sa faca un front comun in extirparea plantei invazive – iarba parloagelor, prin cosirea repetata a terenurilor inainte de inflorirea plantei sau smulgerea manuala a acestora astfel fiind evitate multe probleme de sanatate a populatiei. Pentru buna desfasurare a acestei actiuni, APM Satu Mare a transmis autoritatilor publice locale, in varianta electronica, un material care contine datele necesare pentru identificarea acestei specii invazive precum si modul in care se va face raportarea rezultatelor obtinute. Raportarea rezultatelor obtinute in cadrul fiecarei unitati administrative teritoriale in care s-a organizat aceasta actiune se face la APM Satu Mare in cursul zilei de luni. Dintre institutiile, autoritatile publice locale si organizatiile neguvernamentale care au confirmat participarea la aceasta actiune, pana la aceasta data, se numara D.S.P. Satu Mare, Directia Agricola Satu Mare (DADR), Primaria Batarci, Primaria Doba, Primaria Carei, Primaria Foieni, Primaria Urziceni, Petresti, Moftin, Societatea Carpatina Ardeleana. Angajatii APM Satu Mare impreuna cu voluntari din cadrul D.S.P. Satu Mare, D.A.D.R. Satu Mare, Centrul de voluntariat Caritas Satu Mare si „Let`s Do It, Romania” participa la actiunea de combatere a ierbii parloagelor, sambata, de la ora 09.00, in intravilanul municipiului Satu Mare, pe drumul Botizului, in zona limitrofa a orasului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *