Sibiul va epura mai bine apele uzate

0
58
Sibiul va epura mai bine apele uzate

Contractul pentru extinderea statiei de epurare de la Sibiu a fost semnat ieri, la Primaria Sibiu, iar lucrarea in valoare de aproape 9 milioane de euro presupune imbunatatirea performantelor statiei de la Sibiu, in asa fel incat sa fie in concordanta cu normele europene. In plus, daca acum statia de epurare deserveste localitatile Sibiu, Cisnadie si Selimbar, la finalul lucrarilor va epura apele uzate si din Rasinari, Sura Mare, Hamba, Vestem si Bungard.

Societatea Apa-Canal Sibiu a semnat ieri un nou contract de lucrari cu fi­nantare euro­peana in va­loare de aproxi­mativ 9 mi­lioane euro, pentru extin­derea statiei de epurare.

Contractul de lucrari “Ex­tindere statie de epurare Sibiu si colectoare de transfer apa uzata de la localitatile Cisnadie si Rasinari” a fost semnat la sediul Primariei Sibiu de catre reprezentantii SC Apa-Canal SA si ai constructorului, in prezenta primarului Klaus Iohannis.
„Este vorba in esenta de o lucrare de conformare, statia de epurare va fi in asa fel mo­dernizata ca sa fie in concor­danta cu normele europene si va creste si capacitatea ei”, a spus Klaus Iohannis.

Contractul de lucrari in valoare de 39.846.498,89 lei, fara TVA a fost incheiat cu firma Hochtief Solutions AG, Germania, constructorul desemnat castigator in urma procedurii de achizitie.

Calitatea apei care este reintrodusa in circuitul natural dupa epurare va creste. Normele europene si legis­latia romana prevad elimi­narea azotului si fosforului din apa uzata, motiv pentru care vor fi construite patru bazine de aerare pentru procesele de nitrificare-denitrificare si doua bazine de retentie de cate 5.000 mc pentru apa pluviala, amenajarea unei hale de ingrosare si deshi­dratare a namolului si vor fi realizate trei noi statii de pompare a apei uzate.

Lucrarile de modernizare care vor fi executate in cadrul acestui contract vor asigura si o crestere a capacitatii de epurare, de la 4.500 mc/ora la 5.000 mc/ora.

Acum, Statia de Epurare Si­biu face epurarea apelor uzate din municipiul Sibiu, orasul Cisnadie si comuna Selimbar. Prin intermediul a­cestui proiect vor fi conectate la aceasta statie de epurare localitatile Rasinari, Sura Mare, Hamba, Vestem si Bungard, iar la final va asi­gura aceste servicii pentru aproximativ 250.000 de locuitori. Pentru a conecta aceste localitati la statia de epurare va fi asigurata in ca­drul contractului introducerea colectoarelor care transporta apele uzate de la Cisnadie si Rasinari. Actualul colector care face legatura cu Cisna­die va fi reabilitat pe o lungi­me de 3.830 de metri iar pen­tru a face legatura cu loca­litatea Rasinari va fi amenajat un colector cu o lungime de 8.750 m.

Lucrari in termen

Mircea Niculescu, direc­torul Apa-Canal a explicat ieri ca un alt efect al modernizarii statiei de epurare este faptul ca odata ce curatarea apelor se va face la un nivel mai performant acest lucru va duce la dezvoltarea industriei.
Lucrarea trebuie executata in termenul maxim de 26 de luni, in conditiile in care a­cesta este un proiect cu fi­nantare europeana, iar re­pre­zentantii construc­torului, care fac exact genul acesta de lucrari in alte sapte loca­litati din tara, spun ca nu se pune problema nerespec­tarii termenului.
Constructorul german este una din firmele europene cu vechime in acest domeniu si cu experienta si pe piata romaneasca..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here