Adoptii CainiNu ii mai eutanasiaza, dar ii lasa sa se omoare intre ei.
Scrasnet de roti, stradute care evita traficul nebun de pe bulevarde, poti doar spera, in goana aceea, ca nu sunt cu sens unic intr-un fel care sa nu iti convina.
veterinar
Soferul taxiului te injura scrasnit pentru indicatiile pe care i le dai, o calca, totusi, ajungi la poarta Agronomiei, daca dai de un portar binevoitor si ii spui ca vii cu un animal, te mai lasa inauntru si cu taxiul, daca nu, platesti in fuga si alergi cat te tin picioarele cu animalul cu hiba pana ajungi la Chirurgia Veterinara, poate reusesc sa-l salveze. Acolo sunt ei, o mana de tineri in care nu crezi pana nu ii vezi, doctoranzi, cadre didactice pentru studenti si, in acelasi timp, varianta ultima a timisorenilor cu animale care au nevoie de interventii chirurgicale, sau urgente, sau care ii depasesc pe veterinarii din oras, care nu iau bisturiul in mana in fiecare zi.

Ei vin

Asa i-am cunoscut si eu pe Monica Seres si pe Marius Sabau, medici veterinari cu doctorate in lucru, tinand de disciplina de chirurgie a Facultatii de Medicina Veterinara, din cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului. Atunci cand esti dezamagit, cand societatea nu se misca asa cum ai voi, cand e luni si 13 timp de o saptamana, e reconfortant sa stii ca exista si oameni ca ei. Mai ales daca ai un animal. Sau mai multe. Fiecare din ei are si un „stoc de animale” personal – unul, in gazda, doi caini, celalalt, in mai multe locatii, are 12 caini, 18 pisici si… opt caracude.

Monica si Marius lucreaza cu studenti. Studenti tineri, guralivi, cu halate albe si bonetele si, uneori, cu tocuri care fac un zang-zang pe gresie, de parca ar vrea sa scoata din anestezie o herghelie de cai de lupta. Unora le pasa de meserie si simti ca ar putea deveni medici buni. Altii par intr-o vizita accidentala. Unul imi povestea ca porumbeilor cu pseudo-pesta aviara (Newcastle) le rupe gatul, fara curiozitatea de a incerca un tratament. Stiu din proprie experienta ca o pasare cu Newcastle poate duce o viata buna, exista vindecari… Alteori ii auzi ca nu vad de ce sa intervii pentru animale mici, pentru animale tinere, pentru… Dar, din fericire, ei vin si pleaca, iar cei doi doctoranzi raman. Zi de zi, intre studenti si animalele aduse de stapani disperati. Sau iresponsabili. Cei doi vin si in week-end, vin si noaptea, vin cand e nevoie (in curand va exista si serviciu de garda, vei putea veni cu animalul la orice ora). Probabil, se si bucura cand dau de oameni care se „deranjeaza” pana la capatul orasului, pentru animalele lor. Dar si iresponsabilii sunt multi…

Pacienti muti
Povestile doctorilor variaza si sunt pline sau de tragism sau de speranta. Pana la urma, e vorba despre o lume a suferintei mute, chiar daca mai auzi un schelalait, un miorlait chinuit, un uguit speriat. Pacientul nu poate sa iti spuna ce are, stapanul, sau nu stie, sau nu i-a pasat, sau chiar a determinat problema sau, in cazurile proaste, a abandonat animalul. Sau nici nu exista stapan – doar animale lovite de masinile, de indiferenta, de neatentia noastre. Sau, pur si simplu, bolnave. Unele se sting in chinuri atroce, pe marginea drumurilor, altele ajung aici, si atunci se pune in miscare tot mecanismul acesta de „spital de urgenta”, doar ceva mai putin mediatizat, in Romania.

Ce conteaza cum curge totul, cand vii cu un animalut, intre masa de diagnostic, cea pentru radiologie, cea din sala de operatie, si secundele dintre ele, unite intr-un timp cu reguli aparte, cu rasuciri si bucle imposibil de inteles altcumva decat inmuiate in teoria relativitatii, cand in tara asta exista campanii de eutanasieri, de otraviri, de omorari de caini prin mijloace care nici nu au definitie in substantive simple?…

Atunci te intorci spre ei si te bucuri ca exista. Ca stii ca cineva va incerca tot ce se poate. Ca va renunta la masa, la intalniri, ca ziua va trece in noapte si oamenii astia tineri vor fi tot acolo, in sala de operatie, si vei sti ca ai incercat tot ce se putea.

Morti comandate
A venit la Monica o batrana cu o pisica ce avea pureci si a cerut… eutanasierea. I s-a explicat ca se rezolva cu cateva picaturi de substanta creata special pentru asa ceva.

A venit altcineva cu un catel cu o boala de piele, pentru care voia sa i se omoare animalul, desi Marius i-a explicat ca se poate trata. Omul a plecat parand convins sa incerce, dar pana la urma, a convins el pe altcineva sa eutanasieze animalul…

O stapana comoda n-a dorit sa incerce sa-si ajute pisica printr-un tratament ce ar fi scapat-o de o boala de rinichi nu foarte grava. Spunea ca nu are timp, desi era la pensie si era pomadata si aranjata. A preferat sa ceara sa i se omoare animalul, ca sa nu mai fie deranjata de problemele sale urinare, care ar fi continuat inca vreo doua saptamani, pana la vindecare. N-a reusit sa convinga, dar cum prostia e perseverenta, probabil i-a omorat altcineva animalul, ulterior.
veterinar

Au vazut miracole
Veterinarii nostri au povesti nenumarate despre oameni care nu respecta viata, care iau animalele ca pe jucarii de plus, care se plictisesc, care vor altceva, dupa o vreme. Care cred ca, atunci, omori animalul ca pe un drept al tau. Cei doi sufera pentru fiecare dintre cei fara suflet. Nu o spun asa, in cuvinte rotunde, doar ca le vad ochii si colturile buzelor, cand povestesc. Dar iau substanta din povestile celelalte, de dupa bariera, de acolo de unde animalul invinge boala, nici nu mai conteaza daca se intoarce la stapan, mai ales daca e un stapan crud. Povesti in care, intr-o situatie anume, nu se dadea nicio sansa de supravietuire unui caine si totusi, el traieste. In care au incercat ceva in care nu credeau ca tine, dar au facut tot ce a putut – si a tinut. Au vazut si miracole. Iar asta da energia sa incepi a doua zi, cu alti nebuni cu animale chinuite, cu animale chinuite chiar si fara nebuni. Pentru ca le pasa de viata, cu diversele ei forme.

Pentru azi am cateva „intrebari gazetaresti” pentru Monica si Marius, coapte din seara in care am ajuns sa-i cunosc, vorbiseram ca ne ocupam de ele. Dar mai sunt si studentii, e o pereche de pensionari cu o mata care mananca sistematic prea mult pentru ca i se da prea mult, se chinuie prin iarba dupa ce i s-a facut o clisma, ii vad si radiografiile, intestinele arata oarecum martieneste. Mai vine si stapanul unui caine de vanatoare cu cancer, vrea sa tina animalul in viata cat mai mult, apare si un teckel sarmos necajit pe masa de consult – plec inainte de a vedea ce are, pare o tumora mai veche, dar animalele tot vin si pleaca, el sunt prioritare, vorbim printre picaturi. Convenim ca nu conteaza cine din cei doi da raspunsurile sau cum se completeaza unul pe altul, le iau ca de la ei, sunt lucruri in care o echipa gandeste in mare la fel, atunci cand treaba merge bine.

Despre chirurgi si studenti
– Un strungar poate lucra si fara sa isi iubeasca strungul. Un veterinar trebuie sa iubeasca animalele?

– Sa le iubeasca, dar sa se poata detasa de ele. Tine de omenie, de constiinta muncii lui.

– Ce inseamna a le iubi? A avea categorii estetice, a le vrea in jurul tau, a fi curios sa sapi in anatomia lor?

– Sa depui toate eforturile ca, in caz de boala, sa le imbunatatesti viata.

– De unde incep animalele „interesante”, pentru un veterinar? De la a treia foita embrionara, de la vertebrate, de la mamifere?

– Depinde de fiecare ce felie le place. Nu putem sa le stim pe toate bine. Azi nu te poti pricepe de la canar pana la porc.

– Daca vin cu o stea de mare, in borcan, cu un piciorus flecit de o stanca, ce faceti? Spuneti ca e rudimentar animalul pentru o interventie?

– Nici n-am sti daca trebuie facut ceva in apa sau pe uscat. Dar ne-am documenta. A spus cineva ca aduce o maimuta sa i se scurteze caninii si ma gandeam ce sa fac, daca trebuie sa o rog sa isi tina gura deschisa.

– Cat de mare ar trebui sa fie o facultate de medicina veterinara ca sa existe chirurgi specializati pe, sa zicem, pasari sau reptile?

– Nu trebuie sa fie mare, ci sa existe dorinta. E o chestie de bani sa existe si alte discipline. Noi devenim polispecializati, nu exista obligatia sa facem rezidentiat pentru a ne specializa pe o felie…

– Studentii sunt incurajati in a se vedea, pentru viitor, ca medici de animale, de verma sau de „pet”-uri?

– Depinde de nivelul la care au ajuns cu studiile. Se face patologie impartita. Proprietari de animale mari au ramas doar cei cu ferme. Pentru noi predomina cainele si pisica. Pana la urma, si calul a ajuns animal de companie si agrement. Studentii sunt interesati mai mult de animalele ce apar mai des prin cabinete, ale potentialilor platitori.

– Unde ar trebui facuta trierea celor ce nu au sufletul sa ajunga veterinari? Dupa ce le-au omorat oamenilor niste sute de animale, in facultate, la varste fragede, ca la spartani?

– Trierea ar fi binevenita la orice nivel. Ar trebui sa inceapa de la copii, din partea parintilor si a profesorilor, si, ulterior, la nivel profesionist, in facultate.

– Cate animale mor pentru fiecare student in anii in care trec prin facultate, ca el sa invete ceva?

– Nu mai e ca mai demult, nu se mai omoara animale pentru asta. Se mai folosesc ceva broaste la fiziologie, poate ceva soricei. In rest, se folosesc casete, se filmeaza interventiile noastre. Avem si organe aduse de la abator dupa sacrificarea animalelor pentru consum.

– Credeti in utilitatea gradinilor zoologice?

– Mi s-ar parea ok cele cu animale domestice, care sa transmita minime cunostinte copiilor, in mediul urban. In rest, nu, mai ales cu carnivore.

– De ce avem nevoie de animale pe langa noi?

– Omul e o fiinta suficient de dezvoltata ca sa nu fie suficient pentru el insusi. Si mai e si iubirea neconditionata pe care o ofera animalele. Unii isi iau un caine pentru a nu fi singuri, altii, pentru a-l iubi.

Doriti un catel?

Planuim sa mergem spre curtea cu cei doi pui de caine abandonati, dar atunci ajunge teckelul si Monica ramane acolo, ajung cu Marius la catei, veterinarii i-au vaccinat si deparazitat – sunt o femela si un mascul, sunt frumosi si jucausi. Cel pe care il ia doctorul in brate e ca un ursulet care nu vrea decat sa se joace cineva cu el. Daca doriti un catel cuminte, veniti aici, la Medicina Veterinara. Nu doar ca il primiti, dar vi se vor oferi gratuit, pe toata viata animalului, vaccinari si interventii gratuite. Doar sa le cereti. Pentru ca aici, unde lucreaza Monica si Marius, e invers decat in cele mai multe dintre incinte. Ar putea sa se scrie : „Va rugam, intrati cu animale!” – pentru binele cat mai grabnic al lor, la care trudesc, la capat de oras, tineri de omenie.

Autor: Ramona Balutescu

Sursa: Timpolis

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here